Moartea lui Gheorghe

Când norii se lasă hoinărind peste vale,
Ei dau un semnal de tristeţe şi jale,
Pentru copilul ce trăieşte o dramă,
Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă.

Scoală Teofile şi-nhamă un cal,
Că vreau, mai dimineaţă, s-ajung la spital,
Mă doare, de-o vreme, prea tare în piept
Şi simt parcă o gâlmă sub umărul drept.
Mă doare grumazu şi prea des tuşesc,
Mă usc pe picioare, de-abia mai păşesc.

-Vin şi eu? Măi Gheorghe! Tu nu te simţi bine!
Sau iei şi copilul să meargă cu tine?
Să poţi trimite-o vorbă, de-i fi internat,
Cu ce spune doctorul, domnul Ignat.

- Lasă, nevastă, că n-o fi un bai.
Legaţi la căruţă pe amândoi-cai!
Să meargă mai iute, că drumu-i cam lung
Şi aş vrea, mai devreme, la Dej să ajung.
Tu stai cu copiii, iar Teofil, în "Mihei",
Să termine roata la cel din Căşei,
Că omul mi-o cere, el banii mi-a dat
Şi târgul e târg şi... sunt obligat.
Pe min m-or duce caii şi căţelul Grivei,
Ei ştiu bine drumul, că-s prietenii mei.
- Aşa-ncepe drama unui om "ostenit",
Ce-ntregă viaţă din greu a muncit,
Să-şi crească urmaşii, vreo cinci copilaşi,
Muncind zi şi noapte, el n-avea relaş.

Cu barda şi dalta să facă un car,
Un plug sau o grapă, că este rotar,
Apoi, să le vândă la târgul cel mare,
Să cumpere "locuri", mai multe hectare;

- Să le aibă copiii după ce mă voi duce,
Spunea bietul om făcându-şi o cruce.

A fost şi pe front, în Primul Război,
C-o schije în umăr s-a-ntors înapoi,
Ce-o poartă demult, de la Cotul Oituz,
Luptând printre "hoarde", lovit de-un obuz.

Se urcă-n căruţă pe o furcă de fân,
Îl ia pe Grivei şi îl strânge la sân,
Dă bice la cai şi pleacă la drum,
În urma lui lasă al colbului scrum,
Un praf de argilă, din drumul uscat,
Ce-i tare ca piatra, că n-a mai plouat.

Ajuns la spital, se dă jos din căruţă,
Deshamă pe Ciloag şi pe Măriuţă,
Le mângâie fruntea iar calu-i nechează,
Mişcând din codiţă: - Grivei! Stai de pază!
Iar voi dragii mei, aveţi ce mânca,
Pânâ când eu, la etaj voi urca,
Să-l caut pe doctor, să văd ce-o să zică,
Poate îmi dă nişte leacuri, să le iau din potică.

- Măi Gheorghe! Da' ce ai ? Dar nu eşti beteag?
Întreabă portarul ce stă-n Dindeleag.
- Da... Du-te spre dreapta, pe holul mai lat,
Că azi e de gardă domnul Ignat,
Un om mai bătrân, ce-i tare de treabă,
Azi nu sunt prea mulţi şi te ia mai degrabă.

- Neaţa, Gheorghiţă, tot "schija" te doare?
Sau rana din piept ţi-a făcut o tumoare?
Eu... rândul trecut când ai fost pe la mine,
Ţi-am spus să revii, că nu prea ţi-e bine.

- Aveţi dreptate şi încă una prea mare,
Muncesc tătă zua. Am de făcut nişte care
Pe datorii. Şi trebuie să le plătesc,
Am cinci copilaşi, pe care... vreau să mi-i cresc.

- Ştiu, bade Gheorghe, dar boala-i acută,
Ea nu te-nţelege şi nu te ascultă.
De n-o tratezi bine, ea tot avansează
Şi până la urmă viaţa-ţi "retează".
Îţi scriu nişte pastile. Le primeşti din potică.
Ia câte două, de ţi-e rău, nici patru nu strică.
Poticarăşul ştie, ţi le dă fără bani,
Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, cât de mulţi ani.
Gheorghiţă ştii bine, cam de mult ai un "rac",
Oricâtă voinţă aş avea, nu mai am ce să-ţi fac.

- Ştiu, domnule doctor, dar tăt am sperat
Să mai am nişte zile, dar... m-am înşelat.

Şi Gheorghe se-ntoarce, cu-n salut respectuos,
Se duce spre uşă, pe trepte în jos,
Îi vâjâie capul, dar este lucid,
Că pentru el soarta e un "dar" prea stupid.
Îşi ia din potică reţeta prescrisă
Şi pleacă pe uşa din dos, că-i deschisă.

- Ajută-mă, Doamne! Să ajung la copii,
Că n-am multe ceasuri, doar Tu o mai ştii.
Le pune căpăstru la cai şi îi leagă,
La oiştea lungă, prinsă-n teleagă.
Căţelul se zbate şi urlă a jale,
Iar caii nechează, pe rând, mai agale.
Bătrânul se-ntinde pe fânul rămas
Şi-o vorbă le spune: - Hai caii mei! Mergem acas'..
Ei ştiu parcă drumul, stăpânului lor
Şi pleacă spre casă, la trap mai uşor.

Mergând pe drumeagul ce duce spre moară,
Îl vede Ciorica şi-ntreabă-ntr-o doară:
- Dar ce-are "Cherecheşu"? Doar n-o fi băut?
Că-n ultima vreme îl văd, mai mereu, abătut.
- O fi muncit tătă noaptea şi amu-i mai trudit
Şi tăt legănat de căruţă, o fi adormit,
Vezi că şi timpu-i noros şi trage a ploaie,
Îi răspunde agale, bătrâna Jigoaie.
- Caii ştiu drumul, l-or duce acasă,
Hai mă Iuoane, nu-l scula! Lasă...

Ajunşi pe la "Râtul de la Cruce", caii opresc,
Şi tot mişcă capul, de parcă ghicesc,
Că Gheorghe, "stăpânul", nu mai are grai,
Al său suflet bun, azi, merge spre Rai.

Câinele-i trage cu laba "căbatul" uzat,
Îi linge o mână, apoi c-un lătrat
Dă un "semnal" cailor să plece,
Că prietenul lor, Gheorghe, a murit şi deja e rece.

Cu capul plecat, caii pornesc, la pas mai uşor,
Se vede tristeţe şi-n copitele lor,
Ar vrea să vorbească, dar nu ştiu să spună
Cum simt ei durerea ce-n piept o adună.

Ajunşi la podeţul ce duce-n ogradă,
O curte mai mare de parcă-i o stradă.
Se opresc chiar la poarta ce este-ncuiată
Şi-ncep să necheze, iar câinele latră
Semnal de alarmă! Dar nu pot să spună
Că Gheorghe e mort şi nu e a bună.

- O, Doamne! Bărbate! Dar ce e cu tine?
Se aude o voce. Apoi, lacrimi, suspine.
Un bocet prelung: - Aprinde-ţi o candelă şi o lumânare,
Că tata e ţeapăn şi n-are suflare.

- Aduce-ţi un ţol, să-l ducem în casă,
Că este târziu şi noaptea se lasă.
Tu, Liviuţ, treci peste vale şi du vestea în sat,
Şi anunţă părintele şi clopotariul, cu ce s-a-ntâmplat.
Eu fac "Copârşeu", c-avem scânduri late,
Iar tu, noră dragă, te-ngrijeşti de bucate.
Să-i facem prohodu', aşa, cum o fi cel mai bine:
Învie-mi-l, Doamne! Şi ia-mă pe mine!
Se-nchină moşneagul, ce-i gârbov de ani,
El este bunicul celor şase orfani.

Aceasta e drama lui Gheorghe, zis Cherecheşu,
Cunoscut primprejur şi-n tot Sasnireşu,
Ca om de onoare şi-un bun gospodar,
Un convins familist şi un meşter rotar.

- Gheorghiţă, tu te-ai dus pe-o cărarea infinită,
Şi ai lăsat în urma ta cinci orfani cu o mamă necăjită,
Cu prea multe datorii pe pământul cumpărat
Şi-o mulţime de proiecte şi grajdul neterminat.

Ce mă fac, Doamne?! Cum să răzbesc?
Copiii sunt mici şi cum o să-i cresc?
Paraschiva-i mai mare, ce-i drept, mai "trufaşă".
Cornel e micuţ, nu te ştie, iar Emil e-n "faşă".
Pe Tibi, Iuliana şi Doru de suflet mi-l cere,
Că ei n-au copii şi au mai multă avere.

Pe toţi îi voi creşte că au sângele meu,
Îmi duc "Crucea-n spate", cum o vrea Dumnezeu.
Eu nu-mi las copiii la tutori ghizaţi,
Să ajungă de slugă, să ajungă argaţi,
Eu le sunt tutoare şi tată le-oi fi,
Că asta mi-e soarta şi... nu voi muri.

Şi anii-au trecut într-un ritm cadenţat,
Cei mici au crescut şi-au tot întrebat:

- Când vine tata? Că-i dus cam de mult.
- Aş vrea, spune Emil, poveşti să-i ascult.
Aşa cum ne spune domnişoru' la şcoală,
Cu lupi şi cu capre, cu draci şi cu smoală.

Teofil ducea greul, crescând mărişor,
Plângea de durere de-al tatălui dor.

În "Mihei" sau pe câmpuri, de toate-a făcut,
Şi pot spune sincer, cu el am crescut.

- Eu vreau cărţi, caiete, eu vreau să-nvăţ carte,
Că aşa mi-a spus moşu: "Ai şcoală, ai parte".

- Da, măi copile!, bătrâna-i răspunde,
Şi eu aş dori, dar... n-am bani, de unde?
Internatul mă costă, plus banii la şcoală,
Cum să-i plătesc, că traisţa mi-e goală.
Cornel se întoarce şi pleacă plângând,
Apoi către ceruri se roagă spunând:
- Ajută-mă, Doamne! Să-nvăţ. Că Tu eşti mai bun
Să ajung oarecine din satul străbun.

Şi pleacă băiatul. Peste ani, ajuns un bărbat,
Dar nu uită greul şi cât a luptat
Să-nfrunte destinul, blestemul să-l curme,
Ce are şi astăzi în mintea lui, urme:
"Stejarul" bătrân, cu atâtea rădăcini
Şi "Părul" cel dulce, cu multe tulpini.

- Eu, drama ta, Gheorghe, o ştiu din poveste
Şi încerc să o las urmaşilor veste,
Să ştie copiii, să ştie nepoţii,
Apoi, fiii lor şi stră-strănepoţii,
Că Gheorghe "trăieşte" în sufletul lor
Ca o flacără vie. El este un... "nemuritor"

Gheorghe! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.
M-a purtat în lung si-n lat,
Ţara-ntregă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieşi de seară, fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuţa de la cruce
Şi de-acolo? Mai spre Grui,
La mormântul tatălui,
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Un stejar mic la picioare,
Să crească să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Votează! | Copiază!