nu e contemplare

plângi, norul tău preferat s-a dus
să plouă departelui…
plângi, basmul a fost scurt în seara aceasta
şi inima ta flămândă mai crede…
te zgâieşti la rotundul lunii şi
nu chemi actul contemplare
este aceeaşi lună pe care o rugai
lipindu-ţi nasul de geam să nu plece
până te faci mare

arunci apoi
aceste rânduri mâzgălite ţinând
foaia pe genunchi
vântul va şti unde să le ducă
adormi, fără vise
în ziua următoare vei primi
o telegramă, un semn – undeva
a înflorit caisul pentru tine
«să nu vii după ziua culesului»
acolo unde norul tău preferat…
unde basmul face la dreapta apoi
de două ori la stânga, sus
câteva muriri… luna, iată-i rotundul
nu-i nici de data aceasta contemplare
îţi trezeşte atenţia
o hârtie mototolită, a reuşit
ţi-a desenat pe chip ultimul surâs
singurul dealtfel
întreg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!