fără cod de bare

domol ca înserarea parfumurile trec
mă-mbracă-dezbracă
nările le-ncearcă întâi cu chibzuială apoi
când sunt aproape pe sfârşite
cu nesaţ

nu-mi mai scriu diminutivul cu i grec
ba nicicum, l-am lăsat să-l pască vacă stearpă
– iarbă amar-sălcie
satu-i azi sub asfalt cu pădure cu tot
cu nume, scheletul vacii, cu
«’tui mama ei de roată – ghemul ăsta de lut
rostogolindu-se în jurul pisicii ăleia aurii»
cum vedeam atunci de sus ameţitor
cu ochi ademeniţi de progres planeta
planeta cu doar satul acela

domol ca înserarea urcă asfaltul
peste genunchi
mi s-au subţiat tălpile – sunt sensibil rău
sunt din ce în ce mai încălţat
din ce în ce mai desculţ acolo în pantofi
avea bunica aşa un bulz de mămăligă
cu brânză… pe norme strămoşeşti nuuu…
ştiţi voi ce «vocale» şi fără
cod de bare uite
domol ca înserarea… veţi spune
ce treabă are diminutivul cu i grec!
Ehei… era moftul anilor aceia
neasfaltul, parfumurile fără încordare
şi normele astea…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!