Râul
Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
și adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învățat pentru totdeauna mirosul apei.
Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu fețele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am știut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămașă largă și lungă ca o
rasă preoțească, ce și-a întins brațele înspre
răsărit și apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare și albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.
Eram copii, încă nu știam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topește în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici țipăt, nici șoaptă, nici
cântec.
Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viața noastră, chiar iubirea noastră; nu știm
de unde izvorăște și unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârșit.
Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râuri
- poezii despre apă
- poezii despre învățătură
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre sfârșit
- poezii despre râs
- poezii despre păduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.