Predispoziţia la taină

Să mă condamn în turnuri de moschei
la tras de limbă clopote-ortodoxe
în timp ce-n gări sordide se tund chei
şi restanţieri se-mbată trist prin boxe.

Să m-angajez la îngeri blonzi şi bruni
pe post de recuperator de soartă
când pentru nunţi găseşti doar popi bătrâni
şi câinii disperării-mi bat la poartă.

Dar vechiul gol tot scurmă ilicit
şi-n suflet parcă port găleţi cu smoală,
de-o viaţă tot încerc să ies din mit,
dar anticii regizori se răscoală.

Şi-atunci mă plimb escamotând dureri,
ca un episcop într-o ocnă rece,
purtându-şi facla marii lui tăceri
prin spaţiile pustii prin care trece.

Nu mai visez decât un hoit suav,
tu nu-mi mai eşti pe mintea mea stăpână –
amfibiu timp, căzând în scâncet grav,
ca organistul beat ce dă din mână...

Pe sub pământ boierii merg la trap
spre sindrofii,-n conace în ruină,
dar servitori tot intră-ntr-un dulap
şi ies în alte timpuri, fără vină.

Mai cade din poveste câte-un lord,
din anotimpuri cresc poteci de umbră,
acolo, sus, în far, bate-al meu cord,
rămas fără de mine-n noaptea sumbră.

Şi peste toate umblă Dumnezeu,
papucii lui de pânză urlă-n stele,
doar singuri ei, arhanghelii de seu,
mai fumegă la gândul tainei mele.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Votează! | Copiază!