Convertire

Prin ce-nnodate drumuri, pornind, la ce răscruce
Începe noaptea noastră să curgă, nu mai ştiu.
Văd doar la geamuri fuga trăsurii ce ne duce
C-un sac de somn pe capră – ghebosul.

În limba ţării tale mă necăjeam a spune
Că eşti supremul bine, înaltul meu regat,
Că nu cuprinde altă dulceaţă şi minune
Oraşul zmeu, oraşul ţestos şi ferecat.

Cu ochi în jumătate, ce vor să spună "Hai!",
Priveai la omul oacheş venit din Valahai.
Cu ochi pe jumătate, căci nu ţineai să-l măsuri,
Întâia mea cucoană de voaluri şi mătăsuri!

Pe crengi de vis, doi umezi de muguri, ochii tăi,
Se deschideau în floare; când lampe din odăi
Burau lumină scumpă la geamul de trăsură,
Cu foarte mare frică te-am sărutat pe gură.

Şi te-am rugat cu ciudă, de mila mea plângând,
Să uiţi de stângăcia băiatului ce sunt.
Că eu visez... cum pruncul flămând la sân, la maică,
De carnea ta curată şi albă de nemţoaică.

Mai rară ca răcoarea în luna lui Cuptor,
Mi-ai lunecat în braţe, ai desfăcut fuior
Tot părul ca un galben, întins eter de miere...

Şi m-ai făcut c-un lucru de preţ mai ştiutor:
Că două sunt, nu una, femeie şi muiere.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!