Pentru marile Eleusinii

Când calda strălucire a lunilor toride
Va prinde să decline, când soare potolit
Spre golfuri de-ntuneric va luneca trudit,
Îşi va rosti chemarea din nou Eumolpide...

La vorba lui, pătrunsă de-un tăinuit fior,
Tu vei ghici durerea Zeiţei pământene
Şi plânsetul Fecioarei, ce câmpuri leteene
I-e dat mult timp să ude în roua ochilor.

Şi-n toamna somptuoasă de purpură şi nacru,
În toamna unde seara încheagă tonuri vii,
Prin surda picurare a orelor târzii
Îţi vei purta tristeţea, încet, pe Drumul Sacru.

Nocturne bolţi vor ninge din slăvi misterul lor,
Ţi s-o răsfrânge-n suflet tăria-ngândurată,
Iar sfânta ta durere va trece legănată,
În ritmuri largi şi grave, de corul sferelor.

Pe Calichor, în templul încins de roci calcare,
Acolo te aşteaptă, cucernic, dorul meu:
Acolo vei ajunge în Marea Noapte, greu
De gânduri, de nelinişti, de-adâncă-nduioşare.

Mă vei urma... Cuvântul va depăna domol
Povestea fără nume a nunţii subterane;
Uimit, îi vei cuprinde supremele arcane
Din culmi nebănuite şi limpezi, de simbol.

Iar când, topit în apa adâncilor mistere,
Zeiţei chtoniene întreg te vei fi dat,
Cu mâini îngemănate şi gând cutremurat
Îţi voi aduce iarba culeasă în tăcere...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!