Zeitate de apă

şarpe cu cap ascuţit
despicând ochiurile largi ale bălţilor
periscop al unui adânc visător şi ceţos
plin de ploile icrelor
blânda zeitate de apă
însorindu-te pe bolovanii gălbui
lângă dig
ochiul tău fabulos se-nrudeşte
cu bărcile pline de nevestele pescarilor
cu salcia bătrână albită
de-un nor poposit de egrete
cu masa de jertfă unde-n amurg
prada de vie se curăţă şi se sărează

pentru sufletul tău ţi-ar fi fost necesară
o cu totul altă înfăţişăre
astfel cum eşti
trupul tău e-o armură străveche
şi înspăimântătoare
pe dinăuntru locuită însă
doar de-un copil adormit
de asta ţi-s poate atât de încete
şi line mascările
de asta poate cauţi căldura
din somnul cel dulce pe el să nu-l scoli
să nu-i atace răceala visele
să nu i le tulbure-n somn

cine blândule, leneş, te-a pus
să semeni cu fratele-ţi biblic
cu biciul lui mare şi negru năpraznic
pe adami şi pe eve mânându-i
în adami şi în eve mereu
plăteşte mândria şi-orgoliul
curajul în timp de-a păstra
un chip de-mprumut
te-ajunge pe şira spinării
tăişul lucioasei cazmele
stârcii te-ncearcă iute cu domul
mort cum atârni la stăvilar
pe stâlpîi de lemn ciopliţi grosolan

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!