Măiastră

o pasăre îmi stă mereu în preajmă
devreme ce o pot gândi neîncetat se-aşează
pe ciolanele strămoşilor, pe capul meu
de miel frumos în somn şi-n măduva
spinării când fac dragoste

o scot cu ghiarde-ncleştate
pe marginea căldării
din fântâna îngheţată
când beau o simt zvâcnind
cum viscoleşte până-n creier
şi uneori e aerul ce-1 trag în piept
înăbuşindu-mi surd plămânii
ou un vârtej uscat de pene
îi fulgeră pe pliscul ascuţit
de câte ori încep să scriu
şi când pe frunte îmi plezneşte
cu zgomot înfundat vre-o vână
din carne îi culege
ea şarpele-otrăvit

o-mpuşcă-acele de muguri şi
cade-n câmp pe linia ferată
toamna pe muşuroaiele de grâu e
partea neagră a clepsidrei bate cu
furie şi-mprăştie orgolioasă
carapacea armărilor cu miezul
stafidit îşi face cuibu-ntr-un pian
când ies din casă îi simt penajul
moale-ncurcat între canaturi

mă poartă-n zbor
şi-o amăgesc
dându-i din mine partea grea
de apă şi de sare
şi când ajung
ţărmul de sus
în soarele torid
scheletul ei împrăştiat
din aripi tot mai bate

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!