Noapte, un peron, o vară...

Miezul unei nopţi de vară,
Luna tristă dup-un nor ;
Un peron pustiu de gară
Plimbă paşi fierbinţi, de dor.

Zboar-un liliac - fantomă,
Latr-un câine de pripas ;
Un beţiv ieşit din comă
Soarbe-un rest de rom rămas...

Tăvălug de gânduri sumbre
Despre ziua ce-a trecut ;
Împrejur, furişe umbre
Întregesc tabloul slut.

Ochi aprinşi, cârpiţi de lacrimi
Mai păstrează chipul ei -
Cea mai dulce dintre patimi
Şi mai dragi dintre femei...

Nici DE CE, nici CUM, nici alte
Întrebări fără răspuns
De s-ar risipi cu toate
Nu ar fi îndeajuns

Să-i dea înapoi lumina
Din surâsul ei senin,
Tăinuind sub pleoape-i vina
De-nşelare cu-n rabin.

Cum să crezi că din iubire
Fără margini ar putea,
Într-un ceas de negândire
Viaţa-n palme să i-o ia?

Urlă câinele lugubru,
Sus blestem-o cucuvea ;
Un peron pustiu... Ce sumbru
Plânge dorul după ea...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (29 iulie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!