N-aş fi crezut

N-aş fi crezut s-ajung să simt ce-i ură,
Pe buza mea să şadă vreun blestem ;
De-acestea tremur astăzi şi mă tem
Căci te-am iubit şi-s toate făcătură.

Nu îţi mai plac. Şi ce? Nu-i prima oară
Şi tot nu-i prima când mă umileşti.
Cu ochiul rău, ironic mă priveşti
Şi-mi caşti mormântu-n fiecare seară.

Mereu m-alungi şi-ţi râzi întotdeauna
De tot ce pun să-ţi fie spre folos.
Ca pe un fur, în viaţa ta, prin dos
Tu m-ai adus să-mi picuri mătrăguna.

Cum toate-acestea fost-au îndurate
Făr-a crâcni, în piele de martir,
Iar mă-nspăimânt de mine şi mă mir
C-a te urî, prea dragă, mi se poate.

Cred c-am ajuns la capăt cu măsura,
Că firul nostru-i tot deja în ghem ;
Nu vreau deloc să fiu cel ce blestem
Şi junghiat, din piept, să se prelingă ura!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!