De ce staţi singuri?

Oameni dragi, de ce staţi singuri
Şi tristeţile vă-mpung?
V-aţi împrejmuit cu diguri,
Cum, la voi, să mai ajung?

V-aţi decis la-ntemniţare,
La-ngropările de vii,
V-aţi turnat plumbi în picioare
Implorând la Cer pronii.

Totul pare că v-apasă
Sufletul zgârcit de frig...
De ce teama nu vă lasă
S-auziţi când eu vă strig?

Nu vă puneţi sub zăvoare
Al dorinţelor tărâm,
Că şi galaxia moare
De-aş vrea dorul să-l dărâm!

Nu oftaţi sub promoroacă
Printre clănţăniri de dinţi
Ca bătăile în toacă
Ce răzbat până la sfinţi!

Eu v-aştept pe-un colţ de astru
Într-o cută de senin
Să v-arăt cât de albastru
Este când zâmbiţi puţin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!