Instantaneu de dimineață
Duminică 5.59 AM
bocancii își molfăie porția de zăpadă
câinele scrie liniștit jurnalul lui cu cerneală galbenă
eu îmi semăn baba-oarba
pe o arie de Beethoven
ninsoarea acră cu miros de vomă
cade pe străzi cu beții in taxiuri
venind de la o degustare de vicii
unde diavolul și a manelizat ispitele
la gura metroului
umil
Isus împarte flyere cu mântuire
fără să-L bage în seamă
trec nemuritoarele în cojile de ou
legate la ochi cu putrefacția buzunarelor
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
| daniel stanciu [din public] a spus pe 14 martie 2016: |
| Isus nu imparte flyere cu mantuire. Marketingul Sau a fost oral. Fiul s-a ferit sa scrie. E mult mai usor sa vorbesti dumnezeieste, decat sa scrii astfel. Mai ales ca vorbele spuse pot fi reviziute si adaugite (inflorite) de responsabilul cu retorica soteriologica (Sf. Duh). Expresia "putrefactia buzunarelor" nu mi se pare din cale afara de inspirata. |
| Yorick [din public] a spus pe 15 martie 2016: |
Încă o mică perlă veritabilă, din micul univers cazac.
Și încă o perlă marca D. S.
Sau, cum ar spune poetul, între zbor și păcat, putrefacția buzunarelor.
Nu doresc să procedez, întru contrabalansare, la o evaluare apologetică
a acestui text, desigur, nici mai bun, nici mai rău decât altele.
Dar nu mă pot abține să nu remarc, încă o dată, oscilația între ludic și
sarcastic din discursul reflexiv-moralist al non-soteriologicului D.S.
Este clar că Isus nu împarte flyere, aceasta este doar o altă metaforă,
cu trimitere la ubicuitatea și discreția prezenței divine, la disponibilitatea
de asanare morală a anumitor afecțiuni, vicii sau manele, tot metaforic
acceptând putrefacția buzunarelor.
Dar criticul nu sesizează nuanțele prefigurative, nu îngăduie o asociere
recursivă cu acel magnetism al retoricii poetice, prezent din plin în poem,
dar care - ghinion - pe distinsul critic nu-l suge emoțional ci, din contră,
îl cam lasă... acru. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 15 martie 2016: |
| D-le Yorick, metaforele (si glumele) cu Iisus sunt riscante. Nu-L poti distribui in roluri care nu i se potrivesc din ratiuni literare mai mult sau mai putin exterioare unei intentii morale. In aceasta poezie e ignorat de nemuritoarele imbracate in coji de ou, ceea ce e frumos (e cu atat mai frumos cu cat ele sunt mai apetisante si mai venale) si credibil. Impartirea metaforica a flyerelor pe care o presteaza Fiul e mai putin verosimila. Fireste, lipsa de eficienta a acestui instrument de marketing face scena plauzibila. Nu e insa rezonabila asocierea Logosului Sau cu logoreea scriptica. Iisus a eludat cuvantul scris, tocmai pentru ca a fost un traitor. Vorbirea orala ar putea fi din inima, cea scrisa e intotdeauna predominant rationala, premeditata. In plus, El se adresa oamenilor simpli nestiutori, de carte. Daca il reinviem pe Iisus ca sa tina (din priviri lungi, dar nelanguroase) trena femeilor ambalate in coji de ou (inocente de jure) ar trebui sa nu-l compromitem mai mult decat e cazul. A facut-o indeajuns teologia crestina. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 15 martie 2016: |
| Ninsoarea vine de la tainul frugal de vicii sau poetul? Ori betii, care nu mai sunt stari euforice ci betii, oameni neinstare sa-si controleze sfincterele ratiunii practice? D-le Ioric, nu poti sa te legi la ochi cu putrefactie, ci doar cu produsul ei (putregaiul). Distihul "Eu imi seman baba-oarba/ pe o arie de (beto)vinete imi creeaza o crampa la nivelul bulbului rahidian. Rahidianul cel rahitic refuza sa "penetreze" semantic sintagma: "imi seman baba-oarba". Asa ca fiind baba, o las "nepenetrata". |
| Yorick [din public] a spus pe 15 martie 2016: |
Ce dacă-i babă? Asta denotă faptul că acolo, la nivelul J, nu prea ați fost atenți la
învățăturile lui Dmitri Karamazov, referitoare la cercetările sale empiric geriatrice
cu aplicabilitate, nemijlocită și ușor-rahidiană, la perenitatea estetica a eternului
feminin. Sorry!
Încă o dată, toți acești termeni, putrefacție, beții, baba-oarba, semăn, scoși
total neinspirat din hogeagul lor contextual, și-ndesați cu forța într-o critică pătimașă,
nu pot decât să ne conducă (regretabil, de altfel) tot spre străfundurile înțelepciunii
muike, trecute ulterior prin filtrul ideologiei ex-vecine și care ne-au propagat, din
gură-n gură și cap în gură, acele eludante dar izbăvitoare slove bi-orale: care capră? |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 15 martie 2016: |
| Dar criticul cu ghilimele nu decontextualizeaza cuvintzelele poetice. Le pastreaza in unitati semantice. Uneori citeaza doua versuri din memorie ceea ce genereaza, e drept, aproximari inerente (betovinete). Iar eternul feminin e eternizat pozitiv cam pana pe la patruzeci de ani. Dupa acest prag psihosomatic devine ceea ce Hegel numeste "infinitate (temporala) rea". Ce spune tizul lui Feodor Dostoievski nu trebuie luat in serios. Scriitorul a iubit femeile frumoase inzestrate cu atributul tineretii. A doua lui nevasta punea sa-i fie a doua fiica. |
