Revoluționarul trebuie să asocieze indisolubil cauza URSS cu aceea a proletariatului.
citat celebru din Jean-Paul Sartre
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Nausea Paperback" de Jean-Paul Sartre este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la
1 Agamemnon [din public] a spus pe 5 martie 2016: |
| Treba aceasta o spune un mare spirit al secolului XX, Jean-Paul Sartre. Omul care a avut tăria de caracter să refuze un milion de dolari (Premiul Nobel) pe motivul că trăia atunci un scriitor (Bulgakov), pe care Sartre îl socotea mai mare decât el! De obiectivitatea acestui gânditor nu trebuie să ne îndoim. Azi când ultimele jeguri morale ale Estului (inclusiv România) prin "fraudă piezișă, tertip și meșteșug" (vorba lui Arghezi) și-au însușit aproape tot patrimoniul național, privindu-ne sfidător din viloaiele lor nesimțite, aruncând în șomaj, în bejenie sau în mizerie zeci de milioane de PROLETARI, trebuie să citim mai atent ce-a spus Marx. Va veni iar un ceas al Dreptății! Numărătoarea inversă a început! Temeți-vă, nemernicilor! |
2 daniel stanciu [din public] a spus pe 7 martie 2016: |
| Gurile rele spun ca Sartre a refuzat Nobelul fiindca inaintea lui l-a primit un scriitor pe care il considera inferior: A. Camus. Ca atare gestul refuzului are in culise o ranchiuna, nu un exercit de admiratiune. Refuzul lui Sartre parca avea o alta motivatie: Jean-Paul nu voia sa fie perceput intr-un scriitor burghez. A accepta un premiul atat de consistent era un semn clar de filistinism capitalist. In al doilea rand gestul sau ostentativ repeta Niet-ul pe care Pasternak (convins de binefacerile comunismului si mai ales retorica imbatabila d-lui Kalasnikov) l-a spus mai devreme "nobelilor" suedezi. Sartre era solidar cu fratele lui rosu (ca sangele nevavarsat, mentinut in instalatii). |
3 Yorick [din public] a spus pe 8 martie 2016: |
| Domnilor, Îmi pare nespus de rău că sunt nevoit să vă contrazic puțin. Pe ambii-doi. Primo: La data orientării Nobelului către Sartre, Mihail Bulgakov nu mai trăia, murise cu aproape un sfert de secol înainte, sărac și bolnav. Scriitorul pe care-l evoca, elogios, domnul Sartre nu era maestrul Bulgakov, ci - în alt context - liniștitul Șolohov. Și nu și-l opoza sieși, ci doctorului Pasternak, victima și orgoliul nefastei ideologii roșii. Secondo: Sartre nu a repetat mecanic Niet-ul lui Boris (care nu prea l-a dat pe spate) ci a spus, clar, Pas! Pentru că, așa cum arăta un alt nobelist francez, Francois Mauriac, a fost un vrai homme! Și pentru că nobilul alergic la Nobel - Sartre, avea predispoziție ADN-ică pentru refuzuri, dacă ne amintim că, după război, a refuzat taman guvernul victorioasei republici franceze, care îi făcea Onoarea de-a-i decerna Legiunea cu același titlu! Plus alte refuzuri care ne apar ca mizilicuri pe lângă astea. Chestiunea cu presupusa oftică pe Camus este doar o fantasmagorie poporană, ceva de genul imaginarului antagonism dintre Alecsandri și Eminescu. Premiul lui Camus (cu o notorie tuberculoză în piept, la vremea respectivă) nu-i stătea la rânza cea burgheză lui Sartre, înaintea algerianului Camus o groază de scriitorași, care nu-i ajungeau acestuia nici la gleznele lui sisifice, înhățând marele pot nobil. Mai mult: Jean-Paul a colaborat, în mai multe rânduri, la Combat-ul pe care-l conducea Albert! |
4 Nelu Gigănțelu [din public] a spus pe 8 martie 2016: |
| Mulțumesc, Sir Yorick! Aga a vrut să spună Șolohov ("Pe Donul liniștit" e carte de căpătâi pentru el). Dar, acaparat de patosul său revoluționar, a scris Bulgakov. Oricum, scriitorii așa-ziși comuniști trebuie reconsiderați, azi, când vedem clar că hoția capitalistă nu s-a schimbat. Egoismul, lăcomia și mai ales disprețul față de cei mulți și amărâți sunt mai actuale ca oricând. Credeți că se va mântui acest popor, cu mesianici te tipul lui Mazăre, Băse sau Vanghelie? Niciodată! Credeți că nu mai există PROLETARIAT? Cum altfel puteți numi milioanele de oameni care n-au altceva decât forța lor de muncă? Că mijloacele de producție și le-au însușit băieții deștepți. |
5 Yorick [din public] a spus pe 8 martie 2016: |
| Înțeleg, dar unde este dânsul? Sărbătorește deja, revoluționar, numărătoarea inversă? Ba da, mai există proletariat, el nu s-a volatilizat, doar că noțiunea a căpătat o tentă peiorativă odată cu intrarea ei în sintagma celebrului îndemn, așa-zis comunist, la acuplare ideologică universală. Băieții deștepți, pe aici, pe la noi, sunt produsul material al acestui act fiziologic. |
6 daniel stanciu [din public] a spus pe 8 martie 2016: |
| Sartre nu a fost solidar cu Pasternak. A vrut sa creeze o antiteza. Boris fusese nevoit sa renunte la Nobel gratie persuasiunii tovarasesti. Sartre, campionul libertatii, s-a solidarizat cu instrumentul rosu al acesteia: bolsevicul. El a refuzat Occidentul care nu l-a infatisat pe Boris drept o victima a sovieticilor. Refuzul lui Boris i-a discreditat pe "omul rosu". Jean, "omul adevarat" l-a reabilitat dandu-le cu tifla capitalistilor occidentali(dentari). Vive la Russie und Kommunistische Partei! In privinta relatiilor dintre Sartre si Camus, abordarea lui Yorick e ultra-simplista. E cunoscuta inamicitia dintre cei doi survenita dupa o perioada de intovarasire. Algerianul si-a permis sa dezvolte o teorie politica diferita (pe alocuri opusa) de cea propovaduita seful gastii intelectuale de la "Timpuri moderne" in izbutitul sau eseu: Omul revoltat . Revolta lui Camus, l-a indignat pe le grand chefcare s-a dezis de Albert, excluzandu-l din echipa de bolsevici traitori ( si tradatori de) in tarisoara imperialista. Camus nu mai era un tovaras de drum, asa ca i s-a aratat politicos (cu al treilea deget de la mana) usa (United States). Ioricu are dreptate atunci cand observa ca lui Sartre nu-i placeau premiile. Din punctul asta de vedere este opusul lui Gargamel care ii distinge pe scriitori dupa distinctiile dobandite. In privinta omagierii sartriene a lui Tov. Sholo (Sholotov) cred ca e mai curand simbolica decat sincera. Mnealui saluta in Sholotov un produs remarcabil (un exponat exponential) al literaturii sovietice. Pentru el Bulgakov si Pasternak erau rebuturi ale literaturii angajate (pe fagasul cizelarii cu drujba a omului nou) intrucat isi permiteau sa compare paradisul rosu cu un lagar. In scrisoarea in care-si justifica refuzul Nobelului frantuzul zice ca nici un autor n-ar trebui omagiat in timpul vietii, fiindca asta l-ar transforma din om liber in institutie. Se produce asadar o des-capacitare a persoanei sale fizice (nobletea institutonala obliga la poze si atitudini protocolare, la grimase de circumstanta): Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție. |
7 Nelu Gigănțelu [din public] a spus pe 8 martie 2016: |
| Domnule Stanciu. Aga nu judecă scriitorii după premii, cum greșit afirmați. Bunăoară, Cioran la capitolul premii e zero barat. Cioran a trăit în izolare, n-a cultivat amiciții, n-a făcut bani, nici politică. De unde să premii, în astfel de condiții. Cioran este admirabil prin altceva. În ciuda izolării sale, și-a văzut publicate TOATE cărțile la cea mai respectată editură a Franței, Gallimard. Au urmat, în cascadă, traducerile și tiparul la zeci de edituri importante din întreaga lume. Și o critică literară favorabilă în unanimitate. Dacă aveți impresia că astea sunt aspecte minore din biografia unui scriitor, mă uimiți. Cred că sunteți singurul detractor vulgar al lui Cioran. Dar, citindu-vă comentariul de mai sus, constat că vulgaritatea doctă vă caracterizează în general. Afișați grimasa sictirită a marelui neînțeles, obligat să contemple lumea din postura ratatului. Tov Sholo și "gașca intelectuală de la Timpuri moderne" sunt mostre din umorul leșinat cu care încercați să vă amăgiți că încă mai existați din punct de vedere literar. |
8 daniel stanciu [din public] a spus pe 8 martie 2016: |
| Domnul meu, dar eu chiar sunt un vacuum literar. De ce-as pretinde contrariul? Si cui m-as adresa? Gallimardistillor ca de-alde dumitale? Contabililor de tiraje? Sunt autori care au succes de casa fulminant si care nu reprezinta nimic in literatura mare. Tirajele supraponderale sunt niste ilustrari intristatoare ale consumismului cultural. Piata cartilor a devenit una ca oricare alta. E o greseala sa judeci un autor dupa succesul lui de casa. Detractori triviali si sinceri ai lui Cioran mai sunt. E drept ca liota de admiratori puerili ii copleseste numeric. Traiasca Gallimardul si sa ajunga tipareasca romane mai fluviatile ca "Donul linistit" si autori mai cranceni ca romanul ala care nestiind sa admire (era prea otarat ca sa dea atentie unor mizilicuri sentimentale), a inceput la batranete sa exerseze. |
9 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 9 martie 2016: |
| Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție. Excepțional! Oare, ce alt motiv de superioritate ar mai putea face dintr-un om, o instituție? Și, mă uit în jurul meu (ex. FB.), câtă grabă, cât cros și câtă precipitație în a publlica orice zgaibă pentru votul, incompetent de fapt, al unui biet lăptar, căruia, de altfel, îi place imaginea de sub postare, nicidecum versurile! Mă uit, câtă goană nebună după apreciere există în unii, încât își fac poze maimuțărindu-se în fel și chip, și, stupefiant, cât de admirate sunt niște poze cu oameni obișnuiți, comuni și, culmea, adeseori, incredibil de urâți! Astea sunt vremurile! |
10 Yorick [din public] a spus pe 9 martie 2016: |
| Nu prea văd nimic rău în a judeca scriitorii după premiile pe care le obțin. E ca și cum ai judeca un general după medaliile pe care le etalează pe piept. Sunt impresionante, într-adevăr. Dar dacă nu ai luptat și tu, măcar în una din bătăliile în care le-a primit, medaliile respective nu au decât un mesaj pur decorativ. Don Dănel, sunt foarte decorative completările la amplul dialog în care noi, cei trei, ne-am combătut, ideatic, stând pe taburelele preferate. Binevenite, pline de cunoștințe complementare, suplimentare, colaterale. E ca și cum te-ai duce să cumperi un cârnat, iar măcelarul ți-ar freca sadic ridichea cu noțiuni fundamentale ale teoriei formale a semnificației. Ținem legătura! |
11 Nelu Gigănțelu [din public] a spus pe 9 martie 2016: |
| Domnule Yorick! Deocamdată "acuplarea" pe care o ironizați funcționează perfect la cei puțini și bogați, la cei tari, care se "îngrădiră cu-averea și mărirea în cercul lor de legi". Încercați să-i trageți la răspundere pentru jaful sistematic și deliberat, își vor face scut din Constituție și nu vor ezita să tragă cu tunurile în voi, ca la 1907! Cei mulți, cei slabi, cei amărâți și săraci (talpa țării) sunt mai dezorganizați ca oricând. Băieții deștepți, care le-au luat pe nimic mijloacele de producție fac profit (de cele mai multe ori evazionist) la greu, muncindu-i nemilos pe proletari, abuzând de ei, plătindu-i batjocoritor cu minimul pe economie. Șansa de moment a României a fost emigrarea. O TREIME din populația activă a plecat la lucru pe-afară, trimite bani în țară, prin care salvează imaginea "europeană" a noului stat, nefuncțional și profund corupt, alcătuit (așa cum s-a dorit) din diletanți aleși "liber", indiferenți la problemele țării, preocupați doar de mandatul, cariera și buzunarul lor. Sunt sigur că observați aceste anomalii, dar, asemenea altor intelectuali, dați din umeri, mulțumint că, în schimbul acestor crase abuzuri, v-ați ales cu "libertatea cuvântului" și, la fel ca mine, puteți țăcăni vrute și nevrute, fără să ne bage nimeni în seamă. Statul comunist (torpilat din toate pozițiile de "lumeas liberă") sufocat de propriul său idealism, nu s-a verificat în practică. Neajunsurile interne, dar mai ales propaganda și ostilitatea capitalismului rival, au dus la prăbușirea sa. Dar egalitarismul și solidaritatea socială au actualitatea lor, sunt departe de a fi simple lozinci marxiste. |
12 daniel stanciu [din public] a spus pe 9 martie 2016: |
| Bravo, tovarase Nelu! Ce cuvantare memorabila! Ati combatut cu vâna proletara racilele capitalismului. Ati avut si un moment de autocritica, pomenind de niscaiva neajunsuri interne (cred ca in oranduire s-au infiltrat niste intelelectuali subversivi, niste agenti ai dizlocarii solidaritatii proletare), ceea ce e absolut necesar. Tovarasii nu trebuie sa uite: comunismul e sistemul cel mai drept, numai ca se face cu oameni, care sunt nedrepti de la natura. Iar cei nedrepti, care resping tovarasia in numele individualismului si aldemnitatii personale trebuie indreptati cu instrumentul suprem al luptei de clasa: pulanul. Egalitarismul și solidaritatea socială (as numi-o fraternitatea oamenilor muncii - un fel de neadertalieni nascuti pe si pentru banda rulanta) sunt sloganuri, jerbe retorice de conclavuri tovarasesti, care, daca sunt luate in serios, pot sa sminteasca o natiune indobitocita de nevoi si de temenele slugarnice. Fiindca exista natiuni mandre pentru care libertatatea e totul si natiuni nascute cu cifoza temenelii pentru care subzistenta e deajuns. Egalitarismul in varianta lui marxist-leninista vrea stearga diferentele intre nababi si pauperi si sa instaureze o egalitate a buzunarului gol. Oamenii muncii sunt chemati sa puna osul (descarnat) la treaba pentru binele comun. Numai ca in acest heirup obstesc unii munceste (tinerii utecizati), iar altii sta degeaba (cei cu vechime si tegumentul tabacit de supraexpunerea la zilele lumina) de . Aia care sta degeaba, gandeste: De ce sa ma spetesc daca aceeasi bani primesc? (in numele egalitatii si solidaritatii tovarasesti) Cu alte cuvinte in sanul avraamic al comunismului se iteste o supra-constiinta de clasa. Proletarul indobitocit de o munca in zadar pentru nevoia colectiva si foamea individuala are fulguratiile lui de luciditate: adica e muncit de ganduri. Nefiind obisnuit cu genul asta de activitate, cedeaza usor si renunta la ambele munci: intai la cea intelectuala (pe care invatamantul de masa i-a administat-o cu polonicul in gamela lui craniana foarte putin incapatoare), apoi la cea cu bratele. Singurele brate care mai functioneaza sunt ale tovarasilor de la centru care arata cu indexul spre putregaiul imperialist al bunastarii aparente (si promiscue) si ale tovarasilor de (pe) drum care aplauda frenetic prezentul de aur si viitorul de piatra nestemata (pardon, funerara). |
13 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 10 martie 2016: |
| Domnule Daniel Stanciu! Scrieți mult și bine! Comentați cu cea mai desăvârșită elocință și (cel puțin mie) îmi transmiteți consistență, latitudine și condescendență, fără puseuri tensionale și restanțe revendicative! Textul dumneavoastră, chiar și atunci când criticați, atrage și suscită interesul, nu osândește și nu dezarmează! Mă bucur să vin aici ca să citesc ceva scrie un om pașnic! Am venit și ieri și, fiind singura femeie care vă citește cu drag, mi-ar fi fost drag și mai mult dacă, din simpatie infinită (!) pentru Ziua Internațională A Femeii, aș fi găsit un comentariu dedicat acestui evenimeent! Din păcate... nu! Știu că regretați...! |
14 Yorick [din public] a spus pe 10 martie 2016: |
| Magister Giganticus, În primul rând vreau să vă atrag atenția, cu toată mânia proletară de care sunt și eu în stare (că sunt!), să nu mă mai faceți intelectual! Punct. Și două puncte: Intelectuali e ăia, Andrei Preșu, Dan Țuric, Mircea Vinescu, Mircea Nobelcanci ș.a. Pe mine să nu mă înfiltrați în niciun conclav, nici tovărășesc, nici ne(o)tovărășesc. Și nu mai purcedeți în căutătura timpului meu pierdut cu libertatea cuvântului. Și aflați că azi, secolul icsicsi, trecute fix, nu se mai trage în populație, sau dinspre, cu tunurile alea, de care pomeniți dumneavoastră, ci cu totul altele, mult mai performante: ANI-i, DNA-urile, GF-urile, ANAF-urile, CCR-urile, ISU-rile și - că nici populația nu se lasă - cu CEDO-ul. Pe la cât ziceați că mai suntem cu numărătoarea aia inversă, că încep să-mi cam pierd și eu din resentimente?! |
15 Nelu Gigănțelu [din public] a spus pe 10 martie 2016: |
| Râzi, amice Danilo! Există mai multe explicații. Poate ești unul dintre puținii fericiți ai noii epoci. Ai apucat ceva spații comerciale pe Lipscani, ca erou al Revoluției (după cât ești de bățos, ai strigat tare în Decembrie!), ai dat un tun la retrocedare, primind pădurile Stănceștilor, după ce avocatul tău (comisionat cu 30%) a demonstrat că tu ești străstrăstrăstrăstrănepotul Armașului Stanciu, mare boier pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu. Sau te-au pus într-un consiliu de administrație nesimțit, de unde iei o indemnizație nesimțită (cât zece salarii de proletar!) pentru că Masculinitatea ta o cunoaște bine pe blonda secretară a unui secretar de stat. Deci ai ziua de mâine, ba chiar și cea de poimâine asigurată, ți se rupe-n paișpe de cei ce încearcă să-și plătească băncile cu ajutorul de șomaj. Stai și țăcăni non stop, încântat de dreptul la libera țăcăneală, conferit fraierilor de Marea Revoluție din Decembrie, în schimbul înrobirii lor economice. Având viitorul bine conturat la BCR și BRD, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să le tragi șuturi unor diletanți ca Cioran, Șolohov sau Eminescu, spirite plasate la subsolul înaltelor tale exigențe intelectuale. Despre vacuum-ul tău literar nu trebuie să ne asiguri. Am primit relații suficient de convingătoare de la Unchiul Google, cel mai bun informator SRI. Mă interesa mai degrabă autorizația ta de critic literar, care semnează sentințe de condamnare la moarte în contumacie pentru scriitori de primă mână. O dovadă de competență, alta decât indiscutabilele tale lecturi extinse, decât lexicul tău bogat (în contrast total cu sărăcia ta sufletească). Insuccesul statului comunist (datorat în bună parte unor oameni ca tine, la care li se fâlfâie de orice) n-ar trebui să ne facă indiferenți la necazurile celor mulți, să așteptăm ca aceștia să prospere din firimiturile de pe mesele noilor embleme naționale ale României: Primarul Mazăre, Prințul Paul, Regele Cioabă, Împăratul Iulian, Revoluționarul Hrebenciuc, Dizidentul Mircea Dinescu, Investitorul Strategic Bercea Mondialu, Juristul Adrian Năstase, Doamna Notar Băsescu etc., etc. Caragiale, dacă ar trăi ar lua Premiul Nobel, cu talentul său și cu această bogată galerie de degenerați moral, care alcătuiesc osatura "statului de drept"! Ai avea loc și tu în comediile lui: intelectualul doldora de minte și cultură, care scuipă fin, printre dinți, convins că tot ce e în jur este nedemn, în comparație cu amețitoarele sale idealuri... |
16 Nelu Gigănțelu [din public] a spus pe 10 martie 2016: |
| Lady! Noi vorbim aici despre neoproletariat și neomarxism, despre nevoia de a schimba schimbarea schimbării și dumneata ne iei cu Ziua Femeii (sărbătoare paleocomunistă, actualizată comercial de Asociația Mondială a Florarilor). Pentru nobilime (adică pentru oameni așa ca noi) nu există zi în calendar care să nu fie dedicată FEMEII! Eu te rog, nobilă doamnă, să-l lauzi mai cu măsură pe nobilul Daniil Stanciu ot Stăncești, urmașul armașului lui Lăpușneanu, care și așa are fumuri mai ceva ca Radu de la Afumați! Citez: "Domnule Stanciu! Comentați cu cea mai desăvârșită elocință și (cel puțin mie) îmi transmiteți consistență, latitudine și condescendență, fără puseuri tensionale și restanțe revendicative! " Mie comentariile lui Danilo, în afară de latitudine îmi conferă și longitudine. Datorită lor navighez pe internet fără teama de a mă rătăci. În materie de orientare turistică, aceste comentarii stănciste sunt mai precise decât busola lui Columb, omul care dintr-o regretabilă eroare a descoperit Statele Unite, pe vremea când Nixon era abia bizon iar hilara doamnă Hillary nu era deloc! În numele puținilor nobili rămași în România (după moartea Majestății Sale Cioabă Întâiul și arestarea la domiciliu a Majestății Sale Paul al României), Sir Yorick, Lord Aga și Daniil Boieru îți oferă cel mai frumos buchet de trandafiri, cu scuzele de rigoare, întârzierea fiind motivată de bogata noastră activitate revoluționară. Sărut mâna! |
17 daniel stanciu [din public] a spus pe 10 martie 2016: |
| Doamna, eu nu cred in zile internationale, nu am montat in inimioara resortul internationalist al lui Herrr Marx. Fireste, femeia trebuie celebrata, elogiata, complimentata. Merita sa i se dedice versuri inmiresmate, sa i se daruiasca flori parfumate, sa i se ofere accesorii asortate. Daca as avea inima lui Eminovici as programa-o sa bata ritmul unei ode a frumusetii feminine. Daca nu mi-ar fi frica de inaltime m-as sui pe luna si as culege pentru Femeie un buchet de raze selenare. Daca as avea bani i-as cumpara un Rolex care sa-i ticaie la urechiusa ca viata e scurta, dar ca fara Ea e o infinitate eternitati pustiite. Din pacate, n-am nici inima, nici curajul si nici banii pe care ii merita. Asa ca ma abtin de la gesturi care pot s-o deceptioneze. |
18 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 10 martie 2016: |
| "Dacă aș avea inima lui..."! Nu, nu e nevoie să aveți inima niciunui "lui", simpaticule și mult stimatule, pentru totdeauna (ah, limba noastră cea frumoasă), domn, Daniel Stanciu! Mie, cel puțin, (din nou iminentul "cel puțin"), îmi ajunge (cu vârf și îndesat), numele dumneavoastră! Cu infinită gratituine, am transferat în inima mea versurile, florile, accesoriile, prospectate de facto! Am ascultat "oda frumuseții feminine"! Mi-am împodobit fruntea etern, cu buchetul de raze selenare! Am probat, o clipă, Rolexul! Plecăciune, domnule Daniel Stanciu! Așadar, copleșită de daruri și etern îndatorată, mă simt, pentru o clipă, prințesa nomber one a Universului! Și atunci, cum să nu doresc tuturor bărbaților din lume, să aibă parte de iubirea cea mai supusă, cea mai curată, și cea mai sacrificabilă, adică, aceea pe care i-am dăruit-o și nu încetez a i-o dărui eu în fiece clipă (până în ultima), bărbatului pe care l-am ales, pentru a-i purta numele?! |
19 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 10 martie 2016: |
| Ah! Sir, e rândul meu să declar: "mă lași fără cuvinte" (vă amintiți... Sir?)! Cadoul domniei voastre... nu știu, dar, simt colea, incitant, în partea ventriculară stângă a cordului, letala impresie că vreți să mă înrobiți (iarăși?)! Mai am foarte puțin și voi uita, chiar și chichița miraculoasă a darului, aia cu "țí l-am scos cu cleștele"! Iar acum, iată, mă obligați să scot eu însămi, cu mânuțele astea minione ale mele, cărbuni aprinși din cuptorul biblic (Șadrac, Mușat și Abet Nego)... Mulțumesc! Mulțumesc, nu neapărat pentru dar! Mulțumesc pentru că, în sfârșit, chiar și așa, într-un ceremonial neverosimil de ciudat, iată, îmi oferiți bucuria mult dorită de a vă ridica din nou, pe acel piedestal consfințit masculinității, turnat, sculptat, gravat, suflat în aur neconvertibil de propria mea venerație, proiectului divin primordial! Ador crenelurile de surpriză-șoc subtile, enigmatice, măgulitoare, validabile! Plecăciune, Sir! |