Antibiotic

Să-ţi închipui dezastre dincolo, mereu dincolo
unde ai fi putut fi
Să te minţi că-i bine
aşa
Să-ţi îngrădeşti şi mai tare spaţiul ca apoi, eliberându-l
să-ţi pară o infinitate
Să recunoşti că eşti nebun chiar dacă un fir subţire
încă te mai leagă realităţii
Să-ţi faci de treabă neîncetat cu mintea, cu mâinile
Să visezi
Să visezi
Să renunţi la a cuprinde toate înţelesurile rotindu-te
în jurul lor ca un cocoş orb
Să te bucuri de fiecare gură de aer şi
de colţul de pâine, de cana cu apă, scrisoarea…
aşteptată
Să cânţi fără oprire, fără oprire mimând
fericiri
mândru îngenunchind în oglindă şi să-ţi spui
Măria ta, suflete, glorie vremelnicei tale carcase, nu-i
decât împreună, oriunde veţi fugi… glorie clipei învinsă
de ea însăşi nu-i… mergi mai departe
glorie simţurilor nu-i… la ce bun?….

Glorie Domnului care încă
mai învârte Pământul – aha!… ai ajuns singur… hm!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!