Ghiocelul

E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.

Un ghiocel răsare
Şi tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.

- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.

Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Şi tare te ador.

Şi soarele se-nalţă
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe faţă:
- Alină-te. Tu vei trăi.

Pământul se-ncălzeşte
Şi păsările cânt,
Iar ghiocelul creşte:
- O, soare, tu eşti Sfânt!

poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică
Votează! | Copiază!