Blestem

Şi n-am să-ţi spun ce vrei s-auzi nicicând
Şi n-am să-ţi fac pe plac de dragul tău
Şi n-o să fac ce-ţi place, orişicând
Şi nimeni nu şoptea... că se iubeau

Şi te blestem... să nu te pot minţi
Şi să nu pot să simulez nimică
Să contrafac să-mi fie atât de greu
Şi să îngheţ în smoala din cazan mereu

Şi te blestem să nu pot să mimez săruturi
Şi mângâieri ce tandre teatrale
Te-ar face să iubeşti din nou pământul
Orbind când pică stele căzătoare

Şi te blestem să îmi îngheţe sângele în vene
Când din greşeală, fără simţ şi dor
Eu, din penibil chiar, şi din comun, de rând
Am să m-aplec cu sărutări asupra ta, plângând
Cu lacrimi false, inodore, să-ncerc iar să te vând

Şi te blestem să mor de voi fura
Senzaţii şi fiori şi câteva emoţii
Tâlhar devin şi criminal în fundătura
Ce înfruptă suflete tocmai în timpul nopţii

Şi te blestem să mă poţi blestema
Când voi simţi iubirea şi nu voi termina
Ce-aveam în vise şi în suflet ca dorinţa
Şi nu te voi iubi, mişcat de suferinţă
Şi nu te voi iubi, blocat de uşurinţă
Şi nu te voi iubi, zâmbind a... biruinţa
Blestem să cada atunci pe mine, greu

Blestem să rupa in mine, ca într-un ateu
Ce-o sfânta dragoste, josnic a simulat
Dulce femeie, ce crud a stimulat
Şi a lăsat-o să se îndrăgostească

Şi să îşi construiască lumi de vis imense
Şi ăsta fără că un strop să se gândească
Că de va simula cum că iubeşte,
Iubirea e întoarsă la fel de şarlatan

Şi va sfârşi o filă de sfârşit ce va da veste
Amarnică trăire de fugar.

Căci el n-a fost nici o secundă, clipă
Aşa cum este el... real
Şi ea la fel, prinţesa în lanţuri de revistă
Ce nici nu bănuia, ce i se imită

Ce plămădea să-ntoarcă, zeu crud, copilăreşte
O farsă plăsmuire... cam tot ce mai lipseşte
Din trainica... firava... şi amara lor... poveste
Să mă blestemi, aş vrea... şi fără veste

poezie de Stelian Miclea (9 februarie 2016)
Adăugat de Stelian Miclea
Votează! | Copiază!