Limba noastră-i o comoară
Am ajuns să am coșmaruri, nopți bălane fără leac,
De când s-au trezit nătângii, dup-un somn de-un sfert de veac,
Și-mi fac cruci plin de fiori, implorând oastea cerească,
Să mai pot vorbi în zori dulcea limbă românească;
Plini de fală și mândrie,-i doare-n șpiț de viitor,
Se tot laudă-n prostie, moară toți dușmanii lor!
De-aia, nene, imediat, când i-aud, pe românește
Le-o spun franc, manierat, delicat și omenește:
Băi, deștepților ce sunteți, nătărăi și nașparlii,
Terminați cu chestii d-astea, bateți tobele-n pustii!
Când ne va lovi năpasta, peste-atâta chin și-amar,
N-oți putea pe lumea asta nici să-i înjurați măcar,
Iară voi, cu doctorate, bacuri, diplome, la fel,
Vă veți da singuri carate, făr' a scoate-un cuvințel,
Și-o să vină ziua-n care, socoteală tre' să dați,
Chiar de cereți îndurare, de prăjeală nu scăpați,
Așa că, tăceți odat', nu vedeți ce e în țară?
Tot stigând prin târg, prin sat "Limba noastră-i o comoară"
Or s-audă toți șacalii, hoți, bandiți de drumul mare,
Și-or s-o fure și pe asta și-o vor pune la vânzare!
pamflet de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre România
- poezii despre vorbire
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sat
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.