Frontal impact

Fum cenuşiu, sau abur, se întrevede pe asfaltul ce-l străpunge
trezind din plictiseală un voiaj de-o zi anostă, oarecare
şi, încet, din iute avans, dintr-un convoi rulând mişcare
se înfiripă un nedorit, tulburător dezastru... cum că viaţ-ar frânge.

E-o nemişcare mută în table răspândite, strâmbe, mâzgăleli lichide,
ca vidul dintr-un cosmos bănuit că aşteaptă o nouă expansiune...
când, slab, mai puţin slab, aproape evident printre priviri livide
de dincolo de uşi zdrobite, se aude câte un scâncet... ca o rugăciune.

E-o luptă între tremurat de neştiut de rău, de văz la multă suferinţă,
ce-ndoaie genunchi parcă cu îmbulzeală a minţii, asurzire,
până când lung ce pare timpul de-o secundă, brusc e-o viguroasă tresărire
că se moare alături, pe tăcute aproape... moare parcă eu-mi în altă fiinţă.

Puteri nebănuite se renasc să rupă uşi, să sfarme, demoleze colivii
Şi, răgnete răzbat plămâni în suplieri de ajutor să nu stau, s-ajut semeni,
copii transfiguraţi cu sânge prelingând obraji şi ochi încremeniţi între palori de cremeni...
îs străfulgerat, dar trece apoi... doar pentru unul viaţa a luat culori finale-n pete albăstrii.

Şi nu mai vine roşul pus pe cruci, nici galbene gilete fluorescente
nu mai ajung de atât de-aproape, curge timp nebun din clipele numărate...
doar deznădejdea neputinţei luptă cu rugile-nspre sus, de mai este dreptate
şi, într-un târziu apar sirene... se cere părăsirea faptei, e accident, eminamente!

Nicicum erou de DN1, da-s cel ce uşi a smuls, a scos copii, bărbaţi, femeie, dintre fiare... fatalmente.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!