Calul arab - Le cheval arabe

De la un timp, moartea
vine în galop,
striveşte "les belles fleurs",
luând pe şei,
desagi de vise;
noi, oamenii, nu putem
să-i punem căpăstru.
Se aude un nechezat
de temeri aburinde
în amurgul parizian.
O, calule arab,
cu coamele neîngenuncheate
de gloanţe,
încetineşte-ţi mersul,
să putem să mai vedem
iubirea din ochii copiilor.
Mai stai un ceas,
să putem îmbrăţişa
florile - surori
să putem săruta
copacii - fraţi...
Ţi-om da să mănânci
fluturi de aşteptare
şi te-om potcovi
cu stânca colţuroasă
a uitării.
Tu să ne uiţi, noi să te expirăm
dincolo de respiraţia vieţii,
în plămâni să păstrăm Raiul,
teama de tine
să o priponim în zare.
De ce ne laşi să cerşim doruri
de cei dragi,
la porţile eternităţii...?
Taci, puţin! Să putem auzi
sous le ciel de Paris:
Iubirea nu a putut fi ucisă
L'amour est en vie...

poezie de Lavinia Elena Niculicea (14 noiembrie 2015)
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Votează! | Copiază!