Iubirea morţilor

În vis poate apare în chipuri ştiute
De mame, de taţi cu suflete mute,
Doar poza de-un aer fugar, milostiv...
O noapte, ce zi şi-o trăieşte motiv.
Se adună-ntr-un Graal, ce se aşteaptă sorbit,
Ascuns pe-undeva, între abis şi Zenit,
Simţită o adiere de cald, revărsată
Mai mult decât ce-i existenţa lăsată...
Un ceva ce nu-i la frontiera cu este,
Un nespus ce-i dincolo de înţeles, peste,
Un erg nanometric cu har de colos,
Ce face umilul un dârz curajos...
Pe bastard îl pune în rang de legitim
Şi prunc din avort e odorul cel intim,
Călăul plătit se dezbracă-n călugăr,
Amor se revarsă cum neaua din bulgăr...
Iertarea îşi spintecă ura barbară
Şi lanţ de cătuşe se face brăţară
De aur, topit din adânci galerii
Spărgând întuneric în mine zglobii
De chipuri, spălând din urât desfătări,
Cu bocete întoarse din plâns în urări
Că bine va fi şi în răul de lume,
Din dragoste atâtea... ajunse postume.

Că ea, doar iubirea, rămâne din noi...
E picuru' oceanelor, mărilor... ploi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!