trei Val-uri

Ce mai faci, Valu? Mă întreabă un copilandru
de departe… de jos
mă înclin, chipul i se dizolvă, dar îi răspund:
gânduiesc, amarnic gânduiesc,
ţin noduri în lemnul meu, înăuntru
rindeaua Domnului ştirbesc şi acolo zămislind durerea
o alung cu jumătăţi de gest şi… nu conving

Ce altceva mai faci, Valu? Mă întreabă un bătrânel
de departe… de mai încolo
arunc ochiul rostogolit în vârtej auriu
chipul flutură ca o eşarfă prea purtată – dar îi răspund:
adun aşchii din cel pe care cu măreţie am irosit
îţi voi aprinde focul curând sub alambicuri
vor fermenta şi ele, apoi, voi trage rachiuri noi
din pomul viselor – coapte căzute aşteptări
cât mi-am zdrelit genunchii să le strâng!
Să nu le ştergi părându-ţi lacrimi, nici să le bei
şi nu voi întreba ce fac
nu voi putea răspunde din cenuşă
adâncă şi violet

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!