Hei

începusem urcuşul când...
Bine ai venit, Tristeţe-doamnă, să-mi trezeşti
călcâiul
uitase
ierbile amare, frumoase... şi oră ţie îţi deplâng
împietrirea
cadranul alb, minutarul răscolindu-ţi cardinal
prin carne
.................
dintr-o suflare, ca şi cum aş fi băut aceste cuvinte,
le-am întins foii!
.................
hei, nu eu
nu sunt baciul vostru, oi-litere, litere-oi,
nu vă pasc şi nici călcâiul amintit nu-l dau
păşunilor străine... de astăzi, aveţi
Tristeţea păstoriţă, ea vă mână,
vă smulge mieii vânzându-i abatorului chimic,
vă tunde şi din lână
atât îmi împleteşte: un brâu şi o mănuşă
că doar o mână am ce ştie a scrie
şi numai o coloană îndoită iată

urc şi nu mi-e greu la deal
găsesc în cale frânturi de ideal de aur
din vremea când am fost un tânăr faun... hei,
unde şi cui mă laşi, Tristeţe, întoarce
oi şi
călcâi
nu vezi cum şchiopătez?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!