Biciuieşte, Doamne, dracii!

Oh, biciueşte-ti dracii, ori ia-i cu Tine, Doamne!
Căci de o vreme-ncoace mi-e-n suflet înnorare
Mi-e inima beteagă şi nu am nici un rost,
Cu fiecare clipă eu nu mai sunt ce-am fost.

De-atâta supărare, cu nepăsări, vezi bine,
Te-aştept... Neortodoxe căi se deschid spre mine.
Se scutură de vise şi taină lumea mea,
Eu îngenunchi zadarnic şi cad în faţa Ta.

Înlănţuie oştirea de diavoli! O supune!
Tu, cel Atotputernic peste pământ şi lume!
Eu nu cunosc lumina, trăind doar în păcat,
În patima lumească de-un timp m-am îngropat.

Supune-i şi-i ucide! Îngroapă-i în genuni,
Căci mi-au făcut viaţa rug de deşertăciuni,
Iar mie, Domne, iartă-mi greşeala de-a lucra
Când nu mai cred în Tine, doar împotriva Ta!

Şi dacă-s fiu de diavol, arată-mi calea dreaptă
Şi fă-mă peste timpuri cioplită vieţii piatră!
Dă-mi voce spre a plânge să smulg eternitatea
Fiu veghe suferinţei şi tihna-n timp ce moartea,

Din lacrimi împletească năframa de lumină,
Să fiu în întuneric beteală. Şi divină,
Să curgă peste mine, din nou, iertarea Ta!
Oh, iartă-mi, iartă-mi, Doamne şi nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!