Cina cu împăratul

El, împăratul slovei
cu litere de aur întinse dinainte
castelul lui miroase a ceară
topită de cu seară din cuvinte.

Eu – cheia cetăţii atărnată la gât
Păşesc pe covorul de stânci
Port pe umeri lebăda visând
În ochi ape adânci
Şi timpului caiele ruginite
Îi scoate potcovarul din copite.

Iau cina cu împăratul
În cupele de aur spumegă cuvinte
Şoptite servitoarei cu o seară înainte
În miezul pâinii înveliţi cu aluatul
Frământat de mâini de sfinţi
Îşi fac culcuşul bunii lui părinţi
Şi păcătoşii fierţi în sânge de balaur
Îşi fac culcuş în porumbei cu cioc de aur
Şi instrumentele de ceară cântă în surdină
Şi fluturi unşi cu naftalină
Dansează sub rochiţa mea de mătase fină.

Domniţă peste timpuri rătăcite
Iau cina cu împăratul slovelor poleite
Vorbelor nerostite, el râde, eu plâng
Se naşte secunda în gând
Şi moare în oglinda cuvintelor topite.

poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Votează! | Copiază!