Inventarul felurilor de spune adio

Am un sertar de scrisori,
am o grămadă de amintiri.
Le-aş putea scoate ochii la amândouă.
Le-aş putea sfâşia ca pe un vechi şorţ brodat.
Dacă le-aş îngrămădi în maşina de spălat sau în storcător,
s-ar putea ca o parte din durere să se dizolve, o pată murdară plutind.
Poate aruncându-le la tomberon aş mistui pierderea.
Nu mai spun că – asta, da, afacere – telefonul m-ar costa mai ieftin.
S-ar termina cu lungile călatorii aeriene pe vreme pâcloasă.
S-ar termina cu râsul isteric şi cu binecuvântarea acelui preot al bursei.
Preot care probabil mai pluteşte încă pe perna lui de ceaţă.
Binecuvântează-ne. Binecuvântează-ne.

Trebuie ca eu, stând aici cu sufletul tulbure
să te binecuvântez?
Vremea propagandei a trecut.
Sunt acum aici, pe tăişul adevărului.
Nimic nu trebuie urât, fără de numai străveziul peşte al memoriei
care alunecă înăuntrul şi în afara creierului meu.
Nimic nu trebuie urât, fără de numai simţurile mele răvăşite
de cămaşa de noapte mângâind-mi trupul ca o lumina care se stinge.
Îmi aminteşte sărutul inventat de noi, limbile ca nişte poezii,
întâlnindu-se, retrăgând-se, invitând, iscând febra unor nevoi urgente.
Râsete, hărţi, casete, atingeri cântându-şi potecile –
toate rupte şi depozitate departe, într-o cutie de fontă.
Moartea monotonă se agaţă de mine şi doar
întuneric invitând întuneric se scurge din cutia neagră.
Trebuie s-o golesc şi-apoi să aşez inimile şi picioarele
perechii care am fost unele peste altele deasupra unei stive de lemne
şi-apoi să dau foc, cum şi mie mi s-a dat foc odată, lăsând învolburarea
de flăcări să urce la cer,
înroşindu-l, ameninţător, până la incandescenţă.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!