Atât
Stigmatizați de timpul pelegrin
Atât trecut avem de tras din urmă
Cât intuiția dindărăt retorică
Și-l târâm brutal zgândărindu-i zelul
Peste sincope cu aceeași nedumerire
Peste creneluri introvertite în clipe
Până când cade prezentul în trombă
Compresat în punctul de proveniență
Atâta viitor împingem năprasnici
Până la meleagul intuiției cu tâlcuri
Cât ne apucă pe semne previziunile
Progresiv cu exponentul anticipației
Cât suie fiorul inopinat printre goluri
Atâta trăim cu nedumerirea în sânge
Cât spectru luminilor complementare
Până la limita prezentului expectativ
Atât prezent mai ducem per pedes
Până la semnul piruetelor metafizice
Atât cât mesajul unor percepții sacre.
poezie de David Boia (7 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre prezent
- poezii despre intuiție
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre oratorie
- poezii despre metafizică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.