La priveghi

Uno
La priveghi, privighetoarea cântă cu lacrimi,
Picuri de lună adună, o amăgire, marmura
Sărută fântânile, în grădini, copilele
Se dăruie zburătorului, clopote anunţă pedeapsa.
Dar iubirea are un curaj de neînfrânt,
Copacii mereu se sărută, nu se mai satură,
Nemărginiri imposibile, de jur-împrejur,
Ritmuri de ceasornic, crinii urcă nestingheriţi,
Ferindu-şi aripile de mângâierea păianjenului- soare,
Ferice-aş muri în beţia luminii.

Due
Iubeşte-ţi aproapele, îngână bigotul,
Cel cu două capete şi doi idoli în ochi,
În locul Domnului el are o mie de idoli,
Pe ei îi sărută conform calendarelor vechi.
Să nu ucizi, repetă el, dar el scuipă
În sufletul semenului otrava inimii verzi,
El posteşte, apoi se înfruptă din carnea şi sângele
Aproapelui său, pe cine prosteşte el?
Pe sine însuşi, Îl ucide Mesia de o mie de ori,
Dând vina pe urmaşii lui Moise, îl ucide pe Lorca,
Spunând că aşa-i la război, caii sunt negri,
Copitele-s negre, lapte negru îi dă să bea lui Celan,
Bigotul are doar plumb în vene, ay, spune Lorca
Ce steaguri negre atârnă pe la răscruci?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!