Colind

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colţ cu paşii mici
Aduc în casă lemne

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică

Şi uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioşat un pic
Coboară din icoană

O capră şi-a zdrobit un corn
Sărind pe uşa spartă
Desenul fumului din horn
E operă de artă

Şi-n toate şipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cănd vreascurile-n braţe ard
C-o mistică ardoare

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet
Scânteietorul lor răsad
Pluteşte blând în aer

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă
Trei sferturi să se afle-n cer
Şi doar un sfert în humă

Şi nu se ştie, sunt ţărani
Sau îngeri sunt pe semne
Cei care de atâţia ani
Aduc în casă lemne

Şi suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-I fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toţi aceştia

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Votează! | Copiază!