Ultima noapte
Din casa tatălui meu izvora cristalul vieții,
pe maluri de apă, în alunecare dreaptă,
am sădit copac, din care copiii mei culegeau roadele,
mâinile mele înverzite se răsfirau către stele,
vorbele mele erau condeie de fier, încrustate-n stâncă.
Cântecul meu urca treptele adâncului,
eram un vuiet al marilor evadări, către alte veacuri.
De pretutindeni izvora din pământ Zeul-Om,
înhămat la plug.
poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre stele
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre fier
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.