Am început să mor
Incinerat de vorbe-ncurcate am început să mor,
Copilăria se prăvale-ntr-un univers pustiu...
De mine mă dezbrac azi furișat încet, încetișor,
Ca de ploaia de rugăciuni și scântei din care viu.
Și tata și mama au plecat de minute puține.
La cina de taină ne-adunăm într-un cadru postum.
Zăpezile îi tot înălbesc și-s tot mai fără vină,
Plăpând mă privesc cu ochi contemplativi absenți acum.
Ei casei sărută chipul, satul au păstrat sub pleoape,
Prin suspine ne-ntâlnim și-i mut apoi din somn în gând.
Regăsirea e ascunsă disperarea-i prea aproape,
M-ascultă în eternitate, aripi au și parcă plâng.
poezie de Stelian Platon (30 aprilie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre sărut
- poezii despre somn
- poezii despre sat
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.