Noaptea
Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume și sate
Prin vreme și flori, pe nori și terase
Se împleteștentruna, se coase.
Fără ace și lână și fire, fără mâini și degete dibace
Fără de sunet coboarăn uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară și trece...
Liniștită cu mantia târâș
Peste lună
Își adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniștita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Și-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de țară.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre sat
- poezii despre patriotism
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.