Candela nemuririi
Candela nemuririi m-așteaptă, amestecul ei îmi umple lumina,
Pe suflet și flacăra se-mbină cu graiul ce-n rugă nu se dezbină,
Mi-e dor de o văpaie, fie fără locuință, să mi-o aprind în suflet,
Și forța ei ferice, iubind întunericul, să-mi dăruiască precuget.
Cad la altarul inocentelor dureri creștine, lacrimile sparg de sus
Odaia sufletului... Se înalță bolul preamăririi sfinte înspre voi,
Atât cât aș vedea, prin lacrimi, rugile ce mi le-a hărăzit Iisus,
Îmi va fi lesne să îmi cânt împăcăciunea inimii, slavind nevoi.
Și clipa euharistiei o pătrund și nu mi-e teamă de a ei Domnie,
Merg către tine, spirit, să îți spun, ce preț e în lumina veșniciei,
Smerenie îmbrac, să pot avea încrederea iubirii în mărinimie,
Sunt pentru așteptarea crezului divin, astfel voi fi cu voi mai vie.
Când cineva de-ai mei, în astă zi, îmi cere inima-i și sufletul curat,
Aș face să îndur tot riscul sufletului meu, să-și prindă marea vrere,
Și mă opresc la candela, care nu moare, creștină sunt, și nu m-abat,
De-a arde lângă ea, și dobândind căldura ei, să nu-mi doresc putere.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre creștinism
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre încredere
- poezii despre smerenie
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre moarte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.