Ochii mei, stele-nviate
De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt și ele niște muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.
În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,
De care, când ai dat întâia oară,
Ca și acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, știind că poți să-i faci să moară
Și râd, știind că poți să-i înviezi.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vară
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre râs
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre iarnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.