La un cabinet de neuro psihiatrie

Nu-i poveste... Ştiţi prea bine...
Se întâmplă-n România,
Când cei proşti, cei slabi şi singuri
Îţi suportă agonia.

Când cei şapte ani de-acasă
Nu-s... Normal. Nici şapte clase,
Poate n-are autoarea
Dar cu formele-i frumoase,

Ştie lacăte-a deschide
Uşi şi porţi universale,
Dând un bon palmat cu grijă
Slugilor domniei sale.

Însetată de atenţii
De cadouri şi mărire...
După cozi şi aşteptare,
Ameţită de uimire,

Constatai că nu-s persoane
Cât bonul meu ar fi fost.
- Aberant este prezentul!
Zic:
- Mata mă iei de prost?!

Că e albă, că e neagră,
Că-s şi eu înfuriată,
Am jignit-o pe cocoană
Când i-am zis că-i ignorantă.

Zice:
- Numără de-ţi pare
Că eu n-am dreptate! Aş!
- Nu sunt eu cioban, femeie!
Eu sunt fată de oraş.

În sfârşit, se duse vremea!
Eu veni la cabinet,
Să-mi iau reţeta promisă,
Aşadar, din nou aştept.

Bonul "X"... minune mare!
(Vestea dară se dusese)
- Mergeţi şi vă cereţi scuze!
(Deci fuseseră proteste...)

"Bine", zic, deşi îmi pare
Că n-ar trebui să fie
Tămbălău pe pila asta
Ruginită şi zblobie.

Merg şi spun:
- Îmi cer iertare
Dacă v-am jignit, madame!
-Pleacă! Ah! Psihiatria!
Pare că înebunesc...
- Nici o grijă, eşti aproape...
Ai relaţii! Păi greşesc?

Astfel ziua e pe ducă
Eşti nebun? Înnebuneşte!
Stând la cozi (bătu-le-ar vina!)
Şi în comă te trezeşte!

Este, poate că, vreo lege
De-a te duce în ăst fel...
Pân' la probele contrarii
Totul este... doar mister...

Şi să-mi fie împlinirea
Tocmai bună de urmat,
Cei de sus, de n-au putere,
Parcă prea devreme cad.

Ageamii vieţii de clacă
Şi borfaş în acţiune,
Ne complacem... Şi ce dacă?
Suferim... şi facem spume...

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!