Neomenesc, sentimente
Ce-o fi în sufletul pădurii când pierde toamna atâtea frunze
Și marea oare ce-o simți când nu mai poate atinge trupuri?
Orașul cum de nu se plânge, când în vacanțe-i pleacă grupuri?...
La cinema câte amoruri deplâng albitele de pânze?
Și parcurile n-or fi triste când recele copiii alungă,
Iar râurile de-aia îngheață, că susur nimeni nu le-ascultă?
Cum strada tace necălcată, se strânge în sine, plumb de mută?...
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleacă... stă să plângă!
Rămân, să-mi iau asupra tot, ce-mi lasă pe inimă... o dungă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre râuri
- poezii despre păduri
- poezii despre plumb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.