Raiul de apoi

Am îngenuncheat pe-un mugure de floare
Cu ochii spre lumina ce venea din cer,
Pământul era reavăn de vise după ploi,
În mine gândul musteşte de noroi.

Se poate să m-acuze c-am strâns la pieptul meu
Statuia ce vorbeşte-n secret cu Dumnezeu?
C-am încălcat principii şi Biblia citită
În genunchi de ea, spunând că nu-i iubită?

Cum să-mi spăl păcatul ce s-a-nfiripat
Sub sceptrul plin de viaţă supus unui bărbat?
Să fiu în veacul tandru pierdut printre femei,
Lunecând aiurea chiar şi în ochii ei?

O, Doamne, te invoc arzând de umilinţă,
Arată-i că-n genunchi îi cer îngăduinţă!
Nu-s crud, nu-s uşă de biserici,
Nu-s gol de demnitate, n-am suflet de eretici!

Sunt doar căzut în patima fierbinte
Să iubesc femeia c-o clipă înainte,
În Biblie se spune, Doamnă, nu-s poveşti,
Aproapele iubeşte-ţi şi să nu preacurveşti!

Asta nu-nţelege, în ochi dacă îmi sare
Din strânsura vieţii "o prea frumoasă floare",
O înconjor cu ochii, cu inima discret,
O pun între poeme ca muză pe tapet!

Astă-i crima vieţii pe care tot o fac,
Să las în lumea largă florile-n copac?
Mai bine stau, îngenunchez la dânsa
Cu licăr de speranţă după ce tristă plâns-a.

Mai bine-o iau de mână în lumea care arde
Iubirile în şoaptă pe mii de bulevarde,
Îndrăgostiţii toţi vor visa precum noi,
Iubirea, fericirea şi Raiul de apoi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!