Tâlharul din mine

Eu ştiu ce-nseamnă să stai şi să rabzi
Şi apoi de nevoie să furi
Eu ştiu cum e privirea să cazi
Legat la mâini urechile să vrei să le-astupi
Când ei te condamnă, şi tu te condami
Osândă de lemne şi palme şi cui.
Eu ştiu cum e să simţi doar dispreţ
De la oameni cu vază, de la oameni de rând
Sub soarele amiezii, nemilos şi el, crunt
Cu palme izvoare, picioare şuvoi
Să simţi cum te stingi, tremurând.
Eu ştiu.
Ştiam să mă rog, dup’o vreme am uitat
Un susur de vorbe şi-o faţă cu spini
A trezit îm mine un freamăt, un geamăt, un chin.
Se ruga pentru ei – călăii, tâlharii
Cerea pe şoptite iertare
Şi n-am mai putut,
Tâlharul din mine murea
Dar nu sub osânda adusă de ei.
L-a omorât privirea Lui blândă
Şi vorbele frânte
Acolo pe cruce în mine,
Tâlharul murea-n ochii mei.
O vorbă am spus, o vorb’a credinţei
Nevinovatului ce murea lângă mine
Vântul bătea printre fluierele picioarelor mele zdrobite
Eu ştiu cum e dup’o viaţă trăită’n osândă
O vorbă răspuns să-ţi aducă iertare
Să mori înviind...
Condamnarea din urmă
Să fie un drum spre salvare.
Eu ştiu cum e...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!