Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

detalii despre carte
religie
Religia constă într-un set de lucruri în care omul obișnuit are impresia că crede și de care și-ar dori să fie sigur.

definiție clasică de în povestirea Jurnalul lui Adam și al Evei
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Jurnalul lui Adam și al Evei" de Mark Twain este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.95 lei.
 
 
1
Ungureanu Maria [din public] a spus pe 9 februarie 2011:
"Este destul intuneric pentru cei ce nu vor sa vada si destula lumina pentru cei ce vor sa vada" (Blaise Pascal). Mandrie au avut si au cei care dau aceste definitii impotriva religiei. Acestia se vor scufunda in osanda vesnica ca si Titanicul. Unul dintre reporteri l-a întrebat pe capitanul Smith: „Este adevarat ca Titanicul este invincibil?”. Smith a răspuns: „Nici macar Dumnezeu nu poate scufunda acest vas!”. O doamna care a ascultat interviul ai a auzit afirmatia lui Smith a refuzat sa mai plece în voiaj spunând: „Dumnezeu nu va îngadui unui om slab sa-si trosneasca degetele în fata Lui!” Acelasi lucru fac aceeia care vorbesc urat despre religiile. Dar un lucru sa nu uite: Dumnezeu nu se lasa batjocorit (Galateni 4:7). Numai ca moara lui Dumnezeu macina incet, adica nu azi, nu maine dar intr-o zi isi vor lua plata de la Dumnezeu.
Iata ce spune Petre Tutea: "Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba. Stii unde poti capata definitia omului? In Biserica Ortodoxa. In Biserica afli ca existi. FARA DUMNEZEU OMUL RAMANE UN BIET ANIMAL RATIONAL SI VORBITOR, CARE VINE DE NICAIERI SI MERGE SPRE NICAIERI. Fara credinta si Biserica, omul ramane un simplu animal rational si muritor.RELIGIA ESTE SEDIUL ADEVARULUI TRANSCENDENT".
2
.alfandrian [din public] a spus pe 9 martie 2013:
cine nu merge bine, are nevoie de baston.
3
Manegut Paul [din public] a spus pe 26 aprilie 2014:
Vezi "Resbelul salvator"de N.Manegutiu,1916 si vei vedea ca Adam siEvan au fost maghiari.
4
Manegut Paul [din public] a spus pe 29 august 2016:
probabil ca multi nu au citit Resbelul salvator .Aici va arat de ce adam si eva sunt maghiari „Ziarul lui Adam”, așa zău!
Hm, ziarul lui Adam, mare lucru. Era ce e drept, numai de câteva pagini, dovadă că hârtia pe acele timpuri va fi fost scumpă. Și scrisoarea de asemenea era proastă, dovadă că bătrânul Adam nu primise instrucțiunea scrisului, de la un institutor caligraf modern. Totuși harnicul American, se pune pe lucru, nimic nu-l reține, nimic nu-l sperie.

Nu-l importă nici întrebarea, cum caietul a trecut marele deluviu și cum a ajuns, de pe emisfera estică pe cea vestică? Ceea ce-l importă, este sigur momentul istoric, dorul de a afla cum a trăit omul cel dintâi. De aceea, Mark Twain zi și noapte se trudește, până ce descifrează întreg manuscrisul. Iacă, ce ne povestește aici strămoșul Adam:
„Intr-o bună dimineață, sculându-mă din așternut, văd că lângă mine zăcuse o ființă până acum necunoscută în paradis, nu era urîtă această nouă creatură, care și acum dormea lungită. Zăcea pe o coastă, la piept avea două ploscuțe, din cap pornea un lung păr galben, ca aurul și moale ca mătasa peste spinare, - încolo, cu excepția unor pâși de păr pe la cele încheieturi, era goală nap. Mâinele și picioarele, erau ca ale mele, numai cu mult mai frumoase, mai albe, mai rotunde. Și avea o guriță ca o piersică, cu dinți ca de alabastru. Oare nu mușcă? Prind o greblă, și dau s-o scarpin, ca să se trezească. Îmi era totuși teamă să nu mă muște. Dobitocul, se trezește rîzând. Avea, cum zisei, o gură mândră și dinți frumoși, dar nu m-a mușcat. Din contră, îndată mi s-a aruncat în brațe, licăindu-mă pe obraji și trăgându-mă de urechi și de barbă și de mustăți. Eu, ce e drept, cunoșteam de mai înainte cocoși și găini, cîini și cățele, cotoi și pisici, armăsari și iepe, lei și lieane, etc. - și vedeam, cum toate aceste fiare sălbatice, se războiesc urlând, respective rânchezând, mieunându-se, miorlăindu-se și cotcorozându-se reciproc, cum apoi se fugăresc prin cel paradis, și pe urmă se călăresc de asudă. Dar de o ființă atât de zăpăcită, cum era aceea, ce mi se lungise pe pat, încă nu-mi dădură ochii. Nu putea vorbi, cum nici eu nu puteam, fiindcă nu avusesem de la cine învăța să vorbesc, - dar mă pipăia peste tot trupul, dându-și silința să-mi arate prin semne, că nu e un “el”, ci o “ea”, și că are o însemnată misiune față de mine. Neputându-ne înțelege, nu știam ca pământul, ce să încep cu această ciudată creatură.
Atunci îmi vine ideea, să o gâdilesc nițel pe subsiori. “Ea” râde cu hohot și de veselă ce era, varsă apă din cele două găuri, cu care vedea. O strîng cu putere la sânu-mi, pe când ea cu amândouă mâinile acopere pâșul de păr, de pe la mijlocul trupului. Ha, gândesc eu, aci e aici! Mă luase niște fiori, până atunci necunoscuți. Mi se părea că mă topesc de dorul, de a ști, ce acoperă cu amândouă mâinile Leicuța?. Mă smâncesc, ca turbat și o pun pe piele de leopard de-a latul. Adică ce era? Un măr de aur, ce-l furase noul dobitoc, oblu din mijlocul raiului!
“Add-am (dă iute încoa), îi strigai cu glas mare, că mă topesc de dor și de sete!”
In manuscris, urmează acum un gol ca de o jumătate de pagină. A fost desigur, un pasaj prea gingaș și interesant, pe care poliția cerească a ținut să-l confiște. De aci încolo, Adam scrie și mai rău, și nu mai vorbește în prima persoană.
Din cauza aceasta, nici Mark Twain nu a putut descifra cu siguritate manuscrisul. Numai pe ghicite ne spune, că bietul autocrat absolut al lumii de până aci, cu timpul a trebuit să se dedea la o nouă viață împerecheată și multiplicată, - că Eva, după ce a învățat să vorbească, se făcuse gureșă și flecăreață ca toate muierile. Că se ținea stăpână peste Adam și peste tot raiul, și că tuturor lucrurilor și ființelor de aci le punea nume volnice... Așa raiului însuși, îi dase nume de “Cascada de la Neagara”, - pomului de aur din mijloc, îi zicea “Coliba dragostei”, - pe Adam numea “Buca” ei și îl titular, per “tu”. Nu-l mai cresta, și nu-l recunoștea drept singurul domn în paradis, ci vorbea totdeauna per pluralis maiestatibus -”Noi”. Ba odată, îi băuse lui Adam toată țuica dintr-un fedeleș, și când acesta căuta după rachie, ca să omenească după obiceiul său pe arhanghelul Gavriil, care venise în vizită, - atunci Eva îi spuse, că butoiul nou, a zbeut scumpul fluid, până la ultima picătură. Și fiindcă Adam - în loc de a prinde o zburătură - o crezu pe cuvânt. Eva de aci înainte, nu-l mai numea altcum, decât: “Ghâcele meu ghâce”.
Lucrul acesta, se întâmplă adeseori și “in cele mai bune familii” până în ziua de astăzi. Dar, ce să-i faci? Prostia n-are leac, ca și moartea, sau, cum ziceau strămoșii noștri: “Non est medicamen in hortis!”…
Pe urmă, ne mai spune genialul american, că și cu dragostea la început atât de înfocată, a pornit să meargă devale. Lui Adam i se “plec㔠foarte adesea dragostea aceasta, mai ales, după ce Eva deveni mamă, dând naștere la doi feciori: Unul răutăcios cu numele Cain și altul blând botezat pe numele de Abel. Câte fete vor fi fost, nu se știe, deoarece fetele nu numeră la - maghiari. Dar, oricine vede, că acum era greu cu hrana și cu dragostea.
Hrana trebuia să o procure Adam singur “din sudoarea feței sale”, iar dragostea are prostul „se se plece”. Pentru acest morb, maghiarul cel dintâi a inventat numele de „csômôr”, neamțul zice: „Unmass lohnt mit Ueberdruss”, iar latinul ne spune, cum văzurăm „Omne animal post amorem triste”. Alte limbi nu mai știu nici eu, nici Mark Twain.
Cu toate acestea, americanul își continuă povestea sa până la izgonirea din rai a nefericitului Adam. Ne spune, că această tragică execuție, s-a făcut prin arhanghelul sas Michel, în urma nesațului Evei, care zilnic pustiia pomul prohibit al acestei grădini admirabile. Pe noi negreșit, ne înduioșează întâmplările aceste, pentru scopul nostru însă sunt indiferente.
Dar cum că, cuvântul „Adam”, cuvântul cu care primul om a spurcat dumnezeiasca noastră atmosferă, a fost neaoș unguresc, aceasta o știe azi nu numai luminata Academie de pe cheiul Dunării, ci și cel mai întunecat cărbunar din pădurea Bakony. Quod erat demonstrandum!...
5
Manegut Paul [din public] a spus pe 29 august 2016:
Completare la cele de mai sus:
Doar, este fapt notoric și constatat și din partea Academiei maghiare de științe (mare palat e cheiul Dunărei din Budapesta, - știința sub apă), - că Ișten (Dumnezeul maghiarilor) numai un pământ, și numai o păreche de oameni a creat. Acest pământ și acești primi oameni, au fost maghiari, de pur sang. Cine naiba, a creat și adus aici mulțimea de paraziți distrugători?
Are dreptate Academia de scrintințe! Dar d-ta, iubite Poete, uimit mă vei întreba, cum și în ce chip s-ar fi dovedit lucrul acesta?
Răspund: Lucrul este perfect constatat, ori ne place nouă, ori ba, - și anume:
a) prin un nerăsturnabil fapt istoric - și
b) prin o asemenea nerăsturnabilă dovadă etimologică…
Se știe, anume ad:
a) Că maghiarii au venit din Asia și tot atât de bine se știe, că paradisul fusese și el așezat în Asia. Acum nu vom duce apă în ciur, sau cum ziceau elinii, „buhe la Atena”. Din faptul c㠄maghiar” și „paradis”, au stat în Asia, urmează fără doar și poate, că numai ei au putut fi prima pereche de oameni...
Mult mai tare decât acest argument de granit, este însă argumentul ad
b) Adică, cel etimologic. Dă-mi voie să tratez acest argument ceva mai pe larg după un document de o autenticitate ireproșabilă:
Celebrul american Mark Twain, cercetând prin bibliotecile patriei sale, numai ieri-alaltăieri descoperite, află un manuscript, îngălbenit, șters și ros de dintele timpurilor. Scrisoarea, era foarte primitivă, călărită și puțin citeață,- hârtia dură. Titlul caietului însă era nespus de interesant: „Ziarul lui Adam”, așa zău!
Hm, ziarul lui Adam, mare lucru. Era ce e drept, numai de câteva pagini, dovadă că hârtia pe acele timpuri va fi fost scumpă. Și scrisoarea de asemenea era proastă, dovadă că bătrânul Adam nu primise instrucțiunea scrisului, de la un institutor caligraf modern. Totuși harnicul American, se pune pe lucru, nimic nu-l reține, nimic nu-l sperie.

Nu-l importă nici întrebarea, cum caietul a trecut marele deluviu și cum a ajuns, de pe emisfera estică pe cea vestică? Ceea ce-l importă, este sigur momentul istoric, dorul de a afla cum a trăit omul cel dintâi. De aceea, Mark Twain zi și noapte se trudește, până ce descifrează întreg manuscrisul. Iacă, ce ne povestește aici strămoșul Adam:
„Intr-o bună dimineață, sculându-mă din așternut, văd că lângă mine zăcuse o ființă până acum necunoscută în paradis, nu era urîtă această nouă creatură, care și acum dormea lungită. Zăcea pe o coastă, la piept avea două ploscuțe, din cap pornea un lung păr galben, ca aurul și moale ca mătasa peste spinare, - încolo, cu excepția unor pâși de păr pe la cele încheieturi, era goală nap. Mâinele și picioarele, erau ca ale mele, numai cu mult mai frumoase, mai albe, mai rotunde. Și avea o guriță ca o piersică, cu dinți ca de alabastru. Oare nu mușcă? Prind o greblă, și dau s-o scarpin, ca să se trezească. Îmi era totuși teamă să nu mă muște. Dobitocul, se trezește rîzând. Avea, cum zisei, o gură mândră și dinți frumoși, dar nu m-a mușcat. Din contră, îndată mi s-a aruncat în brațe, licăindu-mă pe obraji și trăgându-mă de urechi și de barbă și de mustăți. Eu, ce e drept, cunoșteam de mai înainte cocoși și găini, cîini și cățele, cotoi și pisici, armăsari și iepe, lei și lieane, etc. - și vedeam, cum toate aceste fiare sălbatice, se războiesc urlând, respective rânchezând, mieunându-se, miorlăindu-se și cotcorozându-se reciproc, cum apoi se fugăresc prin cel paradis, și pe urmă se călăresc de asudă. Dar de o ființă atât de zăpăcită, cum era aceea, ce mi se lungise pe pat, încă nu-mi dădură ochii. Nu putea vorbi, cum nici eu nu puteam, fiindcă nu avusesem de la cine învăța să vorbesc, - dar mă pipăia peste tot trupul, dându-și silința să-mi arate prin semne, că nu e un “el”, ci o “ea”, și că are o însemnată misiune față de mine. Neputându-ne înțelege, nu știam ca pământul, ce să încep cu această ciudată creatură.
Atunci îmi vine ideea, să o gâdilesc nițel pe subsiori. “Ea” râde cu hohot și de veselă ce era, varsă apă din cele două găuri, cu care vedea. O strîng cu putere la sânu-mi, pe când ea cu amândouă mâinile acopere pâșul de păr, de pe la mijlocul trupului. Ha, gândesc eu, aci e aici! Mă luase niște fiori, până atunci necunoscuți. Mi se părea că mă topesc de dorul, de a ști, ce acoperă cu amândouă mâinile Leicuța?. Mă smâncesc, ca turbat și o pun pe piele de leopard de-a latul. Adică ce era? Un măr de aur, ce-l furase noul dobitoc, oblu din mijlocul raiului!
“Add-am (dă iute încoa), îi strigai cu glas mare, că mă topesc de dor și de sete!”
In manuscris, urmează acum un gol ca de o jumătate de pagină. A fost desigur, un pasaj prea gingaș și interesant, pe care poliția cerească a ținut să-l confiște. De aci încolo, Adam scrie și mai rău, și nu mai vorbește în prima persoană.
Din cauza aceasta, nici Mark Twain nu a putut descifra cu siguritate manuscrisul. Numai pe ghicite ne spune, că bietul autocrat absolut al lumii de până aci, cu timpul a trebuit să se dedea la o nouă viață împerecheată și multiplicată, - că Eva, după ce a învățat să vorbească, se făcuse gureșă și flecăreață ca toate muierile. Că se ținea stăpână peste Adam și peste tot raiul, și că tuturor lucrurilor și ființelor de aci le punea nume volnice... Așa raiului însuși, îi dase nume de “Cascada de la Neagara”, - pomului de aur din mijloc, îi zicea “Coliba dragostei”, - pe Adam numea “Buca” ei și îl titular, per “tu”. Nu-l mai cresta, și nu-l recunoștea drept singurul domn în paradis, ci vorbea totdeauna per pluralis maiestatibus -”Noi”. Ba odată, îi băuse lui Adam toată țuica dintr-un fedeleș, și când acesta căuta după rachie, ca să omenească după obiceiul său pe arhanghelul Gavriil, care venise în vizită, - atunci Eva îi spuse, că butoiul nou, a zbeut scumpul fluid, până la ultima picătură. Și fiindcă Adam - în loc de a prinde o zburătură - o crezu pe cuvânt. Eva de aci înainte, nu-l mai numea altcum, decât: “Ghâcele meu ghâce”.
Lucrul acesta, se întâmplă adeseori și “in cele mai bune familii” până în ziua de astăzi. Dar, ce să-i faci? Prostia n-are leac, ca și moartea, sau, cum ziceau strămoșii noștri: “Non est medicamen in hortis!”…
Pe urmă, ne mai spune genialul american, că și cu dragostea la început atât de înfocată, a pornit să meargă devale. Lui Adam i se “plec㔠foarte adesea dragostea aceasta, mai ales, după ce Eva deveni mamă, dând naștere la doi feciori: Unul răutăcios cu numele Cain și altul blând botezat pe numele de Abel. Câte fete vor fi fost, nu se știe, deoarece fetele nu numeră la - maghiari. Dar, oricine vede, că acum era greu cu hrana și cu dragostea.
Hrana trebuia să o procure Adam singur “din sudoarea feței sale”, iar dragostea are prostul „se se plece”. Pentru acest morb, maghiarul cel dintâi a inventat numele de „csômôr”, neamțul zice: „Unmass lohnt mit Ueberdruss”, iar latinul ne spune, cum văzurăm „Omne animal post amorem triste”. Alte limbi nu mai știu nici eu, nici Mark Twain.
Cu toate acestea, americanul își continuă povestea sa până la izgonirea din rai a nefericitului Adam. Ne spune, că această tragică execuție, s-a făcut prin arhanghelul sas Michel, în urma nesațului Evei, care zilnic pustiia pomul prohibit al acestei grădini admirabile. Pe noi negreșit, ne înduioșează întâmplările aceste, pentru scopul nostru însă sunt indiferente.
Dar cum că, cuvântul „Adam”, cuvântul cu care primul om a spurcat dumnezeiasca noastră atmosferă, a fost neaoș unguresc, aceasta o știe azi nu numai luminata Academie de pe cheiul Dunării, ci și cel mai întunecat cărbunar din pădurea Bakony. Quod erat demonstrandum!...
6
Agamemnon [din public] a spus pe 30 august 2016:
Stai liniștit, Paulică! Isten, Adam, Eva, Isus, Ioan Botezătorul, Petru, Pavel, Soros etc n-au fost maghiari, ci evrei! Nu atentează nimeni la patrimoniul de personalități israeliene. Iar tu, băiete, în maghiarofobia ta acută, nici nu observi că Ziarul lui Adam este umoristic și trebuie înțeles ca atare, exact ca textele lui Twain. Fii mândru, Paulică. Tu ești pui de dac, n-ai tu treabă cu Asia, iar strămoșii tăi au vorbit limba tracă, limbă din care (conform unor savanți dâmbovițeni) s-au dezvoltat ulterior greaca, sanscrita și latina...

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce e spiritul? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!