E dreptul Tău să taci...
De multe zile taci în dreptul meu
Aștept măcar un semn ca surdo-muții
Nu ești tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit și poliglot;
Aicea ești sau tot colinzi?
Vorbești,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci și unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Și nimen lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu ești prina vorbă ce-adunăn ea pe toate celelalte
Și le ține.
Și totuși simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbești numa așa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost și eu
Și-acum vorbești când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace și ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbești așa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alegeodat să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie și plăcută.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre vorbire
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre limite
- poezii despre dreptate
- poezii despre dor
1 Radu Stelian [din public] a spus pe 5 martie 2017: |
Place! Frumos compusă! E dreptul tău să taci! Bravo bravissimo! |