Cetatea mult râvnită a fost menită să-și afle adăpostul într-o zonă ferită și ascunsă de orice privire aflată la pândă. Și locul acela este greu de dovedit, dacă stăpâna absolută nu-și dă acordul. Ea este pitită strategic, sub un munte solid, nu prea înalt și rotunjit, care înfrumusețează alcătuirea spiței femeiești, căruia oamenii i-au conferit numele lui Venus, zeița dragostei, nume plin de promisiuni, armonie și bucurii nemaiîntâlnite, munte acoperit de o pădure scurtă și deasă, ca o pavăză împotriva celor care ar încerca s-o cucerească.
Virgil Răzeșu în Mic tratat de deflorare (2009)
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
| Dan Costinaș [din public] a spus pe 25 ianuarie 2015: |
Excelentă abordare literară a unui subiect foarte intim, autorul reușind, totodată, să imprime cărții o puternică nuanță educativă.
Virgil Răzeșu (în 2010): «Este un subiect delicat, de aceea cred că veți descoperi umbrele și luminile acestei cărți, pe care-o consider ca pe un omagiu închinat îndeosebi femeii; pentru că în concepția mea, este o colosală diferență între bărbat și femeie, în favoarea femeii.» |
| Agamemnon [din public] a spus pe 25 ianuarie 2015: |
Muntele lui Venus împădurit?
Așa o fi fost în Grecia veche.
La noi, cu retrocedările lui Ponta,
au fost bărbierite toate pădurile.
Hrebenciuc a defrișat 20.000 ha.
Și totuși, virtutea triumfă.
Elena Udrea,
cu pavăza bărbierită
de Cocoș,
a rămas nedeflorată. |