M-am risipit
M-au viscolit și ierni și timp și viață
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheață,
M-am risipit, m-am adunat, și-atât.
Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaș stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecați, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, și-atât.
Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai știu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, și-atât.
Iar azi, când tu îmi bați in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aș aduna, de-aș ști pe unde sunt.
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Sanda Nicucie. [Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre viscol
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre ninsoare
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.