Tomnaticul
Amestec de-un frizant velur atinge dermul,
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el, întunecând mai iute cerul
Și timp dispare, nu știu unde, între un zori demult și un apus.
Astrul, arzând orbește-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade...
Începe încet să își strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipește plaje de parade.
Rămâne singură iar marea, ce întețește val în spume,
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie
Îndrăgostită efemer din nou, de amorurile de-o lume...
Lăsând umbre ce șterg, pe un nisip, ce în minți or să reînvie.
Se supără și frunze, înroșind necazul că vor piere
Printre altele gălbui, pătând de gelozia acelor de brazi,
Ce stau să înțepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Și se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".
Se varsă seminții grăbite să nu-și piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Și aripate pleacă cu alți pui în zbor, de turme, turme...
Iar eu și tu, ne privim iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"... De câte ori?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zbor
- poezii despre supărare
- poezii despre plajă
- poezii despre ore
- poezii despre nisip
- poezii despre minciună
- poezii despre iubire
- poezii despre gelozie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.