Chiar crezi că dragostea, ea însăși
Chiar crezi ca dragostea, ea însăși, locuind
În casa asta săracă, din chirpici,
Va dura?
Ne-întâlnim și, pa, acolo-i poarta:
Tot ce discutăm e despre-acum și-aici;
Ne comportăm la fel, de despărțire gata;
În ce facem nu-i viitor, nu-i nici trecut.
Deși ȘTIU cu cine umbli și te ții,
Sub pactul nostru subînțeles, tăcut,
Nu spun nimic; cum și tu prea bine știi
Cu cine după amiază-am petrecut;
Să fie dragostea un troc, prilej de șotii?
ȘTIU, dar vezi, să crezi că nu ma-m prins te las,
Fiindcă-s femeie de lume și cu tact,
La ce oră ochii tăi stau ațintiți pe ceas.
Lipsește-un sentiment și nu poți face pact
Cu omul care ești și vinul rămâne fad și calp.
Iar TU, din cărți ridicându-ți ochii îndestul
Să-mi interceptezi privirea pe pendul,
Chiar, spune-mi, e dragostea deja un handicap?
Căci inima bolnavă, jignită fără leac,
Care-a semnat cândva acordul, pe drept cuvânt
Poate RUPE CONTRACTUL și arunca în vânt.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre vin
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre ore
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.