Chiar crezi că dragostea, ea însăşi

Chiar crezi ca dragostea, ea însăşi, locuind
În casa asta săracă, din chirpici,
Va dura?
Ne-întâlnim şi, pa, acolo-i poarta:
Tot ce discutăm e despre-acum şi-aici;
Ne comportăm la fel, de despărţire gata;
În ce facem nu-i viitor, nu-i nici trecut.
Deşi ŞTIU cu cine umbli şi te ţii,
Sub pactul nostru subînţeles, tăcut,
Nu spun nimic; cum şi tu prea bine ştii
Cu cine după amiază-am petrecut;
Să fie dragostea un troc, prilej de şotii?

ŞTIU, dar vezi, să crezi că nu ma-m prins te las,
Fiindcă-s femeie de lume şi cu tact,
La ce oră ochii tăi stau aţintiţi pe ceas.

Lipseşte-un sentiment şi nu poţi face pact
Cu omul care eşti – şi vinul rămâne fad şi calp.

Iar TU, din cărţi ridicându-ţi ochii îndestul
Să-mi interceptezi privirea pe pendul,
Chiar, spune-mi, e dragostea deja un handicap?

Căci inima bolnavă, jignită fără leac,
Care-a semnat cândva acordul, pe drept cuvânt
Poate RUPE CONTRACTUL şi arunca în vânt.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!