Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aștrii
De pe Câmpia Nopții și-albaștri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaștri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâșmă glas, frățesc salut:
"Templul așteaptă oaspeți credincioși,
Intrați, nu vă sfiiți, slujba-a-început"!

Cocoșu-a cântat, umflându-și gușa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Ușa,
Deschideți ușa, știți cât de puțin
Timp avem de stat și-apoi... cenușa."

Învie Noul An dorințe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spațiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

Unde-i Iram cu trandafiri, suspini,
Și cupa lui Jamshyd cu șapte crini?
Sunt duși – dar un Rubin mai râde-n Vin,
Pe-alei trec fete cu ochi mari, senini...

Azi nu mai bea vin David cel Divin,
Deși se-aude-afară-ndemn: "Vin! Vin! "
Cât cântă privighetori în Roze,
Să beau Vin Roșu vreau... și să închin.

Saltă Cupa-n luna lui April,
Cât Mierla Vremii-i toată numai tril –
În haina penitenței nu-i folos,
Aprinde lampa vieții,-al ei fitil.

La Bagdad, șah de-aș fi acuma eu
Și-oricât de dulce-ar fi Paharul meu:
Vinul vieții se scurge strop cu strop,
Frunzele Vieții cad, tot cad mereu.

De vrei, spui, zilei mii de Roze-i ceri –
Nu, chiar? Dar unde-i ziua cea de ieri?
Și vara asta toată numai Flori,
Nu stă cumva pe locul altei Veri?

Trăiește azi! Ce treabă-avem noi cu
Kaikobad cel Mare sau Kaikhosru?
Amenințe cât vor Rustum sau Zal,
Cheme Hatim la Sup㠖 nu te du.

Stai lânga mine, briza ne dezmierde
Aici între deșert și oaza verde,
Unde nu-i Rob nu-i și nici Sultan nu este
Și în Pacea lui Mahomed te pierde!

Un Tom de Versuri sub smochinii verzi,
Tu, un Ulcior de Vin și-o Pâine – vezi?
Atâta-i fericirii de ajuns,
E Raiu-n care te conjur să crezi!

Gloria Acestei Lumi vor unii,
Dupa Paradis tânjesc nebunii,
Oh, ia bani Peșin și fugi de Credit,
În vorbe bat tobele Minciunii!

Deasupra noastră-un Trandafir regesc
Râde-n boboc: "Cântând în lume cresc,
Iar când Haina-mi de Mire s-a tocit
Grădinii-o înapoiez – și-i mulțumesc! "

Cine-stăpânit peste tezaur
Și cine-a udat Bobul de Aur,
La fel, să doarmă, s-au întors cuminți
Sub iarbă, hrănind același Laur.

Secundele Lumești în care crezi,
Pierdute sau Găsite, sunt Dovezi
Ca Neaua sau Nisipul din deșert,
Ca Umbra scuturată prin livezi.

Iată, prin acest Caravanserai
Ca ploaia au trecut cămile, cai,
Derviș, Șeic... Cum i-a chemat Soarta,
Toți au pierit, alai dupa alai.

Unde-a băut Jamshyd, sub Trandafir,
Doar șerpi vin azi să doarmă în potir,
Nici chiar Bahram, marele vânător,
Nu l-a putut trezi din somn pe-Emir.

Căci cred: Roze-atât de roșii cresc doar
Acolo unde-a sângerat Cesar,
Iar Zambila din grădină vine
Dintr-un Sân alb sau os de tânăr Țar.

Și Menta asta renăscând la mal
De apă, unde stăm, golind pocal...
Atinge-o încet căci cine știe
De pe ce Buze-a curs aici, pe val

Ah, Dragii mei, umpleți Cupa care
Spală pe-Astăzi de Regrete-amare,
De griji pe Mâine – când o să fim iar
Cei de dinainte de născare.

Cei mai iubiți, mai vrednici și mai buni
Chemați de ani, de zile și de luni
Și-au băut Cupa și rând pe rând s-au dus
La locul de odihnă, sub aluni.

Iar noi, care râdem în cămara
Fostă nu demult a lor, când vara
În roșii flori se-alintă, vom plânge-n
Dimineața cui, căci vine seara?

Să cheltuim averile acum,
Înainte s-ajungem umbră, fum;
Țărână în Țărână -acolo mergi:
Nici Vin, nici Dans, nici Cântece – doar Scrum!

Trăind Astăzi sau Mâine-i tot un drac.
O vară ai – cât vița pe arac ;
Despică noaptea glas de Muezin:
"Răsplată nu-i în cer, fă-ți clipa veac!"

Toți Sfinții și-‘Nțelepții ce, mă rog,
Ne-au predicat de Iad și Rai cu-aplomb
Ar trebui respinși ca falși Profeți
Și astupată gura lor cu colb.

Tânăr fiind am ascultat frecvent
Savant și Sfânt, dovezi și argument
Despre Paradis si Iad; palavre,
Pe-unde-au intrat au și ieșit – urgent.

Tu, trăiește Azi, îngână-ți Cântul
Și ascultă-n Adevăr cuvântul
Crescut și luminat de mintea mea:
"Ai venit ca Apa, pleci ca Vântul. "

În ora-ți strâmtă tu nu știi nimic
De drumul lui A mare spre Zet mic,
Nici despre câtă țară-ncape-n ceas
Și nici de ce bătrânilor li-e frig.

Te întreb, unde vei pleca de-aici
Și-aici de unde ai venit, îmi zici?
Multe cupe cu Vin va trebui
Să beau, să uit că-s Trecător, amici!

Din Vortexul Planetei, până sus
La Tronul Marelui Saturn m-am dus –
Noduri, mii, am dezlegat, dar taine
Ca Nodul sorții omenești, vai, nu-s!

Ușa bolții-i zăvorâtă bine,
Voalu-i gros pe creier, pe retine;
Se-aude-un zvon că-am exista noi doi...
Și-apoi nimic despre "Mine – Tine".

Nu știe Argila drumul Sorții,
Nici Marea care-și jelește morții
Și nici Cerul revelat de stele,
Rotindu-se în aflarea Porții.

Iar când, pe Cel ascuns după Perdea,
Am implorat s-aprindă-o lampă-, o stea,
Să văd drumul, răspunsul a fost scurt:
"In veac, va fi doar umbră-n mintea ta"

Am atins gura-acestei Căni de Lut
Să-aflu Secretul Vieții neștiut –
Și, buză-n buză, mi-a șoptit, " Ești viu,
Bea! Nu există Viitor, și nici Trecut. "

Eu cred că Vasu-acesta, Învățat,
A sorbit Vin și a iubit odat',
Iar buzele-i pe care-am sărutat,
Câte săruturi au primit – și dat!

S-a-întâmplat, să-am norocul de curând
Să văd Olaru-argila frământând;
Iar Lutul ud, sub degete-apăsat:
"Oh, doare, mai ușor, te rog, fii blând. "

Întâiul Om, se spune, la-început,
Nu-a fost croit din Suflet, ci din Lut;
Din prafu-acela prim ne tragem toți,
Un dar împărtășind, un prim țesut.

Și, poate, atunci când cade un strop
De Vin Roșu peste pământul orb
Se stinge-un foc sau o durere,-un dor
Arzând în huma-n care-ncet mă-îngrop.

Cum apă cer Crini cu-alura suplă
La norii din Cer, aburi pe-o lupă,
La fel și tu, Vin cere și bea pân'
S-o răsuci Cerul – goală Cupă.

Și -astfel Omenescul și Divinul
Își vor contopi-n sfârșit Destinul:
Cu Ieri și Mâine-n Azi, vom fi Eterni;
Și abia-atunci și-o pierde harul, Vinul

Și dacă Vin tu bei și buze-apeși,
Începe și sfârșește Toate-n Da- deși
Gândești că Azi tu ești tot cel de Ieri,
Oh, Mâine mai puțin tu nu vei fi.

Când Îngerul cel Negru va veni,
Pe înserat sau poate-n zori de zi,
Și sufletului Cupa îi va da,
Nu ezita, bea tot – și vei dormi.

De-i Spiritul de praf mult mai presus
Și poate-n Paradis de vânt fi dus,
Nu e rușine, nu-i rușine lui,
Să zacă-n lut, ca în bârlog un urs?

Aici e doar Arena unde-o zi
Domnești ca un Sultan, pentru a fi
Trăsnit apoi de Ferrash cel Urât
Și Morții dat plocon, cât ai clipi.

În clepsidră ești bobul ne nisip
Curgând și-atât, și-având același chip
Oricum ar întoarce Allah vasul –
Să evadezi, nu-i poartă, nici tertip.

Când tu și eu vom fi trecut de Voal,
Lumea la fel va curge, val cu val,
Cum? Sosirea și Plecarea noastră?
Spuma mării-n amonte și-n aval.

Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, țâșnit dintr-un izvor regal
La mijloc de deșert, o clipă doar
Tovarăș cu lumina – și Egal!

Și-ai cheltui secunda care ești
Căutând Sensuri în cartea cu Povești?
Un fir de păr stă-ntre-Adevăr și Fals –
Te rog, totul depinde cum privești!

Un fir de păr stă-ntre-Adevăr și Fals –
Iar tu, la mijloc, pururi în balans;
Alege Viața, Vinul bun și mult
C-ai dreptu-un lume la un singur dans.

Dar ce secretă Forță azi sau ieri
Te-a scos din Beznă și din Nicăieri?
Are Stăpânul un scop, și care?
Căci El trăiește veșnic, dar tu pieri.

Un moment aici și apoi din nou
Întorși în Noaptea Mare, în cavou –
Căci El concepe întreaga piesă
Din care sesizăm doar un ecou.

Când AZI, cât Eu sunt Eu, viu și-întrebând,
Nu capăt un răspuns de la Pământ,
Nici de la Ușa-nchisă din Tării,
Să capăt un răspuns când nu mai sânt?

O, nu pierde ora-n vânătoare
De una-alta, când, unde, oare;
Fii Esenței din Struguri musafir,
Nu-ți dori alt fruct din lumea mare.

Vă-amintiți, prieteni, cu ce chindie
Am serbat a doua căsătorie,
Când divorțând de Rațiunea stearpă
Am luat Roza de Șiraz Soție!?

Deși cu compas și riglă-am calculat și-n
Logică m-am scufundat s-aleg pe "E"din
"Nu E", pe mine cel intens, profund,
Mă-ntâlnesc doar râzând în cupele cu vin.

Cifrele, zici, cu care eu compun
Din zile și-ani un Calendar mai bun?
Și ce se afla-n calendar? Un ieri
Pierdut și-un mâine nenăscut – vă spun.

Nu demult, mi-a adăstat la poartă
Un Înger cu-o oala-n mân㠖 Iată!
Mi-a dat din struguri roșul cel divin
Să gust – O, Licoarea parfumată!

Cu sofisme, zeci, și argumente
Să-alunge Vinul vor preoți, secte:
Pe-Alchimistul care schimbă-n Aur
Plumbul vieții noastre imperfecte!

Ferească Mahomed de-așa-întâmplare,
Profetul Lui Allah cel Viu, El care
Ne-apară de spaime și regrete
Și de Prostia cea molipsitoare!

De ce mi-e mâna pe pahar mereu?
Dar Seva Vieții-i de la Dumnezeu!
Deci, sfântă fiind, trebuie s-o bem;
De-i Blestem, bând, să-o blestemăm din greu!

Să-abjur Balsamul Vieții,-al lui altoi,
Nădăjduind la Viața de Apoi,
Sperând ca nu-ș'ce depărtat Nectar
Va umple cupa-mi când voi fi noroi!!

Spaime de Iad, nădejdi de Paradis!
Viața e scurt㠖 fapt de El decis –
Floarea scuturată pe veci moare,
Celelalte-s păreri, vise în vis!

Ce straniu, nu? Din miriade,-acei
Care au trecut prin ușa Beznei,
Nu s-a-ntors nici Unul să ne-arate
Că, DUPÃ, viața are-un sens, temei.

Teoriile atâtor deștepți
De dinaintea noastră, Înțelepți,
Sunt basne pe care, treziți din somn,
Le-au spus – și s-au întors în somn – Profeți!

Am mers cu Logica-n zări, departe,
Să aflu ce-i Viață și ce-i Moarte;
Și-acum la șaptezeci de ani vă spun"
"Sufletul, pe Iad de Rai desparte. "

Rai? Setea ogoită la cișmea;
Iad? Tău'-n care a căzut o stea,
Căderea-n Bezna de-unde am venit,
Care ne cheamă-acasă și ne vrea.

Căci nu suntem decât un rând în mers,
Umbre pe-elipsa cu conturul șters,
Cu Soarele Focar – și-n spatele-i
Maestrul Show-ului din Univers.

Dar în Jocu-I, au Piesele vreun rost
În sine, au un sens? E-un joc anost
Unde doar El mută și aruncă
Pionii-n coș – sau viața, câtă-a fost.

Dar în Show se Moare și se Naște,
Cum pe Jucător voința-l paște;
Iar El care te-a împins pe tablă
Știe, știe Tot, Totul cunoaște!

Celestul Creion destine-împarte
Prin scrisu-I – și trece mai departe;
Nu poți, apoi, o pagină să schimbi,
Nu-s Lacrimi să speli o mică parte.

Și-acel Castron întors, de-i zic ei Cer,
Sub care-n tină ne târâm, stingher –
Nu implorați la el vreun ajutor,
Că-i nevolnic ca noi și efemer.

In Primul Lut s-ascunde-un Ultim Om,
Și-n Ultima Suflare-un prim Atom;
Din zorii Facerii-s deciși Alfa
Și Omega, secretul din binom.

Ieri a clădit Sminteala zilei de-Azi;
Mâine-n Triumf sau Plâns, tu Crești sau Scazi.
Bea! Că nu știi când o să pleci, de ce;
Bea! Ca nu știi cum ai venit, pe ce talaz!

Îți spun, pe când din Țel, de la-început,
Parwin și Mushtari s-au desfăcut,
A fost predestinat ca Huma mea
Și Sufletul să fie prin Sărut

Cu Vinul logodit – El, pe furiș,
Mi-a-atins o fibră: lasă-l pe Derviș
Să-încalce legea căutând în Vin
Chei, Parole și Porți Secrete – Pish!

Totuși, dacă Soarele Iubirii
Sau Urii-mi va arde trandafirii,
Prefer incendiul Roz din taverna
Cu Vin Bun, nu Templul Amăgirii.

Din GOL venind, un Conștient Ceva
Plăcerii-i pune interdict și va
Trimite-n Iad pe Veci pe-acel care,
Semeț, Comandamentul v-a-încălca!?

Ce?! Voi fi în Rai recompensat
Că n-am căzut plăcerii în Păcat –
Sau pedepsit ca Debitor într-un
Contract inexistent? Ce troc ciudat!

Chiar Tu prin gropi și glod ai desenat
Drumul pe care merg și-am mers, odat',
Și ai trimis pe Diavol pe pământ;
Și-mi pedepsești Căderea în Păcat?!

În Eden, nu Tu pe-Adam din Lut ai
Zămislit și-ai adus pe șarpe-n Rai?
Dar pe Pământ, ca om, pentru păcat
Iertare-ades o să primești – și dai!

Sub sfânt pretext că-i Ziua la apus
Flămândul Ramazan deoparte-am pus
Și-apoi în casă de Olar am mas,
Privind la vase și la-al roții fus.

Oale, fel de fel: mari, mici, cochete,
Pe podea șezând sau pe perete;
Unele vorbind fără-ncetare,
Altele,-ascultând pe îndelete.

Una zicea: "Fie clară treaba
Nu m-a modelat din Lut degeaba,
Nici mi-a croit un bust, ca mai târziu,
Din trupul meu, spart, să crească nalba!"

Alta: "Oala n-ar sparge-un zvăpăiat
Zbanghiu – din care bea când e-însetat –
Iar El, care din țărnă mi-a dat Chip,
Să mă sfărâme fiindcă-I supărat?!"

Dar a treia, vorbind încet și rar,
Cum sta-între ceașca albă și pahar:
"Râd de mine toți că cică-s neagr㠖
Cum? N-a fost mâna-aceluiași Olar?! "

Oricum, cineva din grupul cel flecar,
Un vas osos și-nalt, un sfeșnicar:
" Destul, cu Vas și Lut, cu-Olar – vă rog,
Cine-i Oală și cine e Olar? "

"Se-aude de-Unul ", zisese-altcineva,
" Care-aruncă sau sparge-orice Ulcea
De El făcută, dar mai sucit – Pish!
Un Om Bun n-ar face așa ceva. "

"Contează mai puțin" spuse-o cupă,
"Cine m-a făcut, cât cin' mă pupă;
Hai, umpleți-mă cu Vinul Roșu
Și mi-oi aminti ce-a mai fost, după."

Și oalele, vorbind, au pus de-un chef,
Când Luna, sus, bujori cosea-n gherghef,
Iar una, mai zurlie: " Dragi surori,
Să închinăm pentru Olarul Șef!"

Cu-al viței Suc încântă-mă puțin,
Iar Mort îmi spală Trupul tot cu Vin;
Așterne-mi pat sub ierburile verzi,
În grădina cu-alei și pelerini.

Din oasele-ngropate emanând
Miros de Vin în aer, când și când,
Trecătorii vor fi plăcut surprinși ;
Și -astfel voi reveni la voi – în gând.

O, Idoli îndrăgiți, cumva mă tem
Că pentru mine-ați fost mai mult blestem:
Mi-am înnecat Gloria în Vin și
Vândut Renumele pentru-un poem.

Știu, Căința-am jurat și nu Păcat,
Dar oare fost-am treaz când am jurat?
Și apoi, venind April cu Roze,
Virtutea-n Trandafiri și-a făcut pat.

Din Vin s-a adăpat Ispita mea
Și mi-a-înroșit Onoarea Alb㠖 Bea!
Ce pot oare Crâșmarii cumpăra
La fel de bun cu ce vând pe tejghea?!

Primăvara cu Trandafirii ei
S-a scurs din carnea mea precum un clei;
Privighetoarea ce-a cântat pe ram
Va înflori cu mine-n ghiocei!

O, și-aș mai vrea: Izvorul din Deșert
Să-aprindă-un licăr, să dea semn discret
Spre care Călătorul însetat
Să se-ndrepte – nu bâlbe de Profet...

Și-aș mai dori un Înger, cât încă
Nu-i târziu, să-mpingă-n drum o stâncă
Și să oprească Roata Sorții-n loc,
Sub roze să mai rămân–sau lângă.

Iubire,-am putea conspira cu EL,
Noi doi, să schimbe Firea în vreun fel?
Și, descompusă, s-o ivim la loc
Pe oful inimii, pe-al ei model!?

Tu ne-ai vegheat din cerul de opal,
Frumoasă Lună Plină, an de an –
De câte ori vei răsări de-acum,
Privind spre noi – dar pentru mine-n van!

Și când cu ea, O, Saki, o să treci
Și praf stelar vei curge pe poteci,
Când o să-ajungi unde-mi este somnul,
Varsă-un pahar pe locul meu de veci!

rubaiat de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ai clipa doar... Catrene" de Omar Khayyam este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.
 
 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Vrei să faci o faptă bună? Află cât de importanți pot fi 5 lei!