Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

Unde-i Iram cu trandafiri, suspini,
Şi cupa lui Jamshyd cu şapte crini?
Sunt duşi – dar un Rubin mai râde-n Vin,
Pe-alei trec fete cu ochi mari, senini...

Azi nu mai bea vin David cel Divin,
Deşi se-aude-afară-ndemn: "Vin! Vin! "
Cât cântă privighetori în Roze,
Să beau Vin Roşu vreau... şi să închin.

Saltă Cupa-n luna lui April,
Cât Mierla Vremii-i toată numai tril –
În haina penitenţei nu-i folos,
Aprinde lampa vieţii,-al ei fitil.

La Bagdad, şah de-aş fi acuma eu
Şi-oricât de dulce-ar fi Paharul meu:
Vinul vieţii se scurge strop cu strop,
Frunzele Vieţii cad, tot cad mereu.

De vrei, spui, zilei mii de Roze-i ceri –
Nu, chiar? Dar unde-i ziua cea de ieri?
Şi vara asta toată numai Flori,
Nu stă cumva pe locul altei Veri?

Trăieşte azi! Ce treabă-avem noi cu
Kaikobad cel Mare sau Kaikhosru?
Ameninţe cât vor Rustum sau Zal,
Cheme Hatim la Supă – nu te du.

Stai lânga mine, briza ne dezmierde
Aici între deşert şi oaza verde,
Unde nu-i Rob nu-i şi nici Sultan nu este
Şi în Pacea lui Mahomed te pierde!

Un Tom de Versuri sub smochinii verzi,
Tu, un Ulcior de Vin şi-o Pâine – vezi?
Atâta-i fericirii de ajuns,
E Raiu-n care te conjur să crezi!

Gloria Acestei Lumi vor unii,
Dupa Paradis tânjesc nebunii,
Oh, ia bani Peşin şi fugi de Credit,
În vorbe bat tobele Minciunii!

Deasupra noastră-un Trandafir regesc
Râde-n boboc: "Cântând în lume cresc,
Iar când Haina-mi de Mire s-a tocit
Grădinii-o înapoiez – şi-i mulţumesc! "

Cine-stăpânit peste tezaur
Şi cine-a udat Bobul de Aur,
La fel, să doarmă, s-au întors cuminţi
Sub iarbă, hrănind acelaşi Laur.

Secundele Lumeşti în care crezi,
Pierdute sau Găsite, sunt Dovezi
Ca Neaua sau Nisipul din deşert,
Ca Umbra scuturată prin livezi.

Iată, prin acest Caravanserai
Ca ploaia au trecut cămile, cai,
Derviş, Şeic... Cum i-a chemat Soarta,
Toţi au pierit, alai dupa alai.

Unde-a băut Jamshyd, sub Trandafir,
Doar şerpi vin azi să doarmă în potir,
Nici chiar Bahram, marele vânător,
Nu l-a putut trezi din somn pe-Emir.

Căci cred: Roze-atât de roşii cresc doar
Acolo unde-a sângerat Cesar,
Iar Zambila din grădină vine
Dintr-un Sân alb sau os de tânăr Ţar.

Şi Menta asta renăscând la mal
De apă, unde stăm, golind pocal...
Atinge-o încet căci cine ştie
De pe ce Buze-a curs aici, pe val

Ah, Dragii mei, umpleţi Cupa care
Spală pe-Astăzi de Regrete-amare,
De griji pe Mâine – când o să fim iar
Cei de dinainte de născare.

Cei mai iubiţi, mai vrednici şi mai buni
Chemaţi de ani, de zile şi de luni
Şi-au băut Cupa şi rând pe rând s-au dus
La locul de odihnă, sub aluni.

Iar noi, care râdem în cămara
Fostă nu demult a lor, când vara
În roşii flori se-alintă, vom plânge-n
Dimineaţa cui, căci vine seara?

Să cheltuim averile acum,
Înainte s-ajungem umbră, fum;
Ţărână în Ţărână -acolo mergi:
Nici Vin, nici Dans, nici Cântece – doar Scrum!

Trăind Astăzi sau Mâine-i tot un drac.
O vară ai – cât viţa pe arac ;
Despică noaptea glas de Muezin:
"Răsplată nu-i în cer, fă-ţi clipa veac!"

Toţi Sfinţii şi-‘Nţelepţii ce, mă rog,
Ne-au predicat de Iad şi Rai cu-aplomb
Ar trebui respinşi ca falşi Profeţi
Şi astupată gura lor cu colb.

Tânăr fiind am ascultat frecvent
Savant şi Sfânt, dovezi şi argument
Despre Paradis si Iad; palavre,
Pe-unde-au intrat au şi ieşit – urgent.

Tu, trăieşte Azi, îngână-ţi Cântul
Şi ascultă-n Adevăr cuvântul
Crescut şi luminat de mintea mea:
"Ai venit ca Apa, pleci ca Vântul. "

În ora-ţi strâmtă tu nu ştii nimic
De drumul lui A mare spre Zet mic,
Nici despre câtă ţară-ncape-n ceas
Şi nici de ce bătrânilor li-e frig.

Te întreb, unde vei pleca de-aici
Şi-aici de unde ai venit, îmi zici?
Multe cupe cu Vin va trebui
Să beau, să uit că-s Trecător, amici!

Din Vortexul Planetei, până sus
La Tronul Marelui Saturn m-am dus –
Noduri, mii, am dezlegat, dar taine
Ca Nodul sorţii omeneşti, vai, nu-s!

Uşa bolţii-i zăvorâtă bine,
Voalu-i gros pe creier, pe retine;
Se-aude-un zvon că-am exista noi doi...
Şi-apoi nimic despre "Mine – Tine".

Nu ştie Argila drumul Sorţii,
Nici Marea care-şi jeleşte morţii
Şi nici Cerul revelat de stele,
Rotindu-se în aflarea Porţii.

Iar când, pe Cel ascuns după Perdea,
Am implorat s-aprindă-o lampă-, o stea,
Să văd drumul, răspunsul a fost scurt:
"In veac, va fi doar umbră-n mintea ta"

Am atins gura-acestei Căni de Lut
Să-aflu Secretul Vieţii neştiut –
Şi, buză-n buză, mi-a şoptit, " Eşti viu,
Bea! Nu există Viitor, şi nici Trecut. "

Eu cred că Vasu-acesta, Învăţat,
A sorbit Vin şi a iubit odat',
Iar buzele-i pe care-am sărutat,
Câte săruturi au primit – şi dat!

S-a-întâmplat, să-am norocul de curând
Să văd Olaru-argila frământând;
Iar Lutul ud, sub degete-apăsat:
"Oh, doare, mai uşor, te rog, fii blând. "

Întâiul Om, se spune, la-început,
Nu-a fost croit din Suflet, ci din Lut;
Din prafu-acela prim ne tragem toţi,
Un dar împărtăşind, un prim ţesut.

Şi, poate, atunci când cade un strop
De Vin Roşu peste pământul orb
Se stinge-un foc sau o durere,-un dor
Arzând în huma-n care-ncet mă-îngrop.

Cum apă cer Crini cu-alura suplă
La norii din Cer, aburi pe-o lupă,
La fel şi tu, Vin cere şi bea pân'
S-o răsuci Cerul – goală Cupă.

Şi -astfel Omenescul şi Divinul
Îşi vor contopi-n sfârşit Destinul:
Cu Ieri şi Mâine-n Azi, vom fi Eterni;
Şi abia-atunci şi-o pierde harul, Vinul

Şi dacă Vin tu bei şi buze-apeşi,
Începe şi sfârşeşte Toate-n Da- deşi
Gândeşti că Azi tu eşti tot cel de Ieri,
Oh, Mâine mai puţin tu nu vei fi.

Când Îngerul cel Negru va veni,
Pe înserat sau poate-n zori de zi,
Şi sufletului Cupa îi va da,
Nu ezita, bea tot – şi vei dormi.

De-i Spiritul de praf mult mai presus
Şi poate-n Paradis de vânt fi dus,
Nu e ruşine, nu-i ruşine lui,
Să zacă-n lut, ca în bârlog un urs?

Aici e doar Arena unde-o zi
Domneşti ca un Sultan, pentru a fi
Trăsnit apoi de Ferrash cel Urât
Şi Morţii dat plocon, cât ai clipi.

În clepsidră eşti bobul ne nisip
Curgând şi-atât, şi-având acelaşi chip
Oricum ar întoarce Allah vasul –
Să evadezi, nu-i poartă, nici tertip.

Când tu şi eu vom fi trecut de Voal,
Lumea la fel va curge, val cu val,
Cum? Sosirea şi Plecarea noastră?
Spuma mării-n amonte şi-n aval.

Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, ţâşnit dintr-un izvor regal
La mijloc de deşert, o clipă doar
Tovarăş cu lumina – şi Egal!

Şi-ai cheltui secunda care eşti
Căutând Sensuri în cartea cu Poveşti?
Un fir de păr stă-ntre-Adevăr şi Fals –
Te rog, totul depinde cum priveşti!

Un fir de păr stă-ntre-Adevăr şi Fals –
Iar tu, la mijloc, pururi în balans;
Alege Viaţa, Vinul bun şi mult
C-ai dreptu-un lume la un singur dans.

Dar ce secretă Forţă azi sau ieri
Te-a scos din Beznă şi din Nicăieri?
Are Stăpânul un scop, şi care?
Căci El trăieşte veşnic, dar tu pieri.

Un moment aici şi apoi din nou
Întorşi în Noaptea Mare, în cavou –
Căci El concepe întreaga piesă
Din care sesizăm doar un ecou.

Când AZI, cât Eu sunt Eu, viu şi-întrebând,
Nu capăt un răspuns de la Pământ,
Nici de la Uşa-nchisă din Tării,
Să capăt un răspuns când nu mai sânt?

O, nu pierde ora-n vânătoare
De una-alta, când, unde, oare;
Fii Esenţei din Struguri musafir,
Nu-ţi dori alt fruct din lumea mare.

Vă-amintiţi, prieteni, cu ce chindie
Am serbat a doua căsătorie,
Când divorţând de Raţiunea stearpă
Am luat Roza de Şiraz Soţie!?

Deşi cu compas şi riglă-am calculat şi-n
Logică m-am scufundat s-aleg pe "E"din
"Nu E", pe mine cel intens, profund,
Mă-ntâlnesc doar râzând în cupele cu vin.

Cifrele, zici, cu care eu compun
Din zile şi-ani un Calendar mai bun?
Şi ce se afla-n calendar? Un ieri
Pierdut şi-un mâine nenăscut – vă spun.

Nu demult, mi-a adăstat la poartă
Un Înger cu-o oala-n mână – Iată!
Mi-a dat din struguri roşul cel divin
Să gust – O, Licoarea parfumată!

Cu sofisme, zeci, şi argumente
Să-alunge Vinul vor preoţi, secte:
Pe-Alchimistul care schimbă-n Aur
Plumbul vieţii noastre imperfecte!

Ferească Mahomed de-aşa-întâmplare,
Profetul Lui Allah cel Viu, El care
Ne-apară de spaime şi regrete
Şi de Prostia cea molipsitoare!

De ce mi-e mâna pe pahar mereu?
Dar Seva Vieţii-i de la Dumnezeu!
Deci, sfântă fiind, trebuie s-o bem;
De-i Blestem, bând, să-o blestemăm din greu!

Să-abjur Balsamul Vieţii,-al lui altoi,
Nădăjduind la Viaţa de Apoi,
Sperând ca nu-ş'ce depărtat Nectar
Va umple cupa-mi când voi fi noroi!!

Spaime de Iad, nădejdi de Paradis!
Viaţa e scurtă – fapt de El decis –
Floarea scuturată pe veci moare,
Celelalte-s păreri, vise în vis!

Ce straniu, nu? Din miriade,-acei
Care au trecut prin uşa Beznei,
Nu s-a-ntors nici Unul să ne-arate
Că, DUPÃ, viaţa are-un sens, temei.

Teoriile atâtor deştepţi
De dinaintea noastră, Înţelepţi,
Sunt basne pe care, treziţi din somn,
Le-au spus – şi s-au întors în somn – Profeţi!

Am mers cu Logica-n zări, departe,
Să aflu ce-i Viaţă şi ce-i Moarte;
Şi-acum la şaptezeci de ani vă spun"
"Sufletul, pe Iad de Rai desparte. "

Rai? Setea ogoită la cişmea;
Iad? Tău'-n care a căzut o stea,
Căderea-n Bezna de-unde am venit,
Care ne cheamă-acasă şi ne vrea.

Căci nu suntem decât un rând în mers,
Umbre pe-elipsa cu conturul şters,
Cu Soarele Focar – şi-n spatele-i
Maestrul Show-ului din Univers.

Dar în Jocu-I, au Piesele vreun rost
În sine, au un sens? E-un joc anost
Unde doar El mută şi aruncă
Pionii-n coş – sau viaţa, câtă-a fost.

Dar în Show se Moare şi se Naşte,
Cum pe Jucător voinţa-l paşte;
Iar El care te-a împins pe tablă
Ştie, ştie Tot, Totul cunoaşte!

Celestul Creion destine-împarte
Prin scrisu-I – şi trece mai departe;
Nu poţi, apoi, o pagină să schimbi,
Nu-s Lacrimi să speli o mică parte.

Şi-acel Castron întors, de-i zic ei Cer,
Sub care-n tină ne târâm, stingher –
Nu imploraţi la el vreun ajutor,
Că-i nevolnic ca noi şi efemer.

In Primul Lut s-ascunde-un Ultim Om,
Şi-n Ultima Suflare-un prim Atom;
Din zorii Facerii-s decişi Alfa
Şi Omega, secretul din binom.

Ieri a clădit Sminteala zilei de-Azi;
Mâine-n Triumf sau Plâns, tu Creşti sau Scazi.
Bea! Că nu ştii când o să pleci, de ce;
Bea! Ca nu ştii cum ai venit, pe ce talaz!

Îţi spun, pe când din Ţel, de la-început,
Parwin şi Mushtari s-au desfăcut,
A fost predestinat ca Huma mea
Şi Sufletul să fie prin Sărut

Cu Vinul logodit – El, pe furiş,
Mi-a-atins o fibră: lasă-l pe Derviş
Să-încalce legea căutând în Vin
Chei, Parole şi Porţi Secrete – Pish!

Totuşi, dacă Soarele Iubirii
Sau Urii-mi va arde trandafirii,
Prefer incendiul Roz din taverna
Cu Vin Bun, nu Templul Amăgirii.

Din GOL venind, un Conştient Ceva
Plăcerii-i pune interdict şi va
Trimite-n Iad pe Veci pe-acel care,
Semeţ, Comandamentul v-a-încălca!?

Ce?! Voi fi în Rai recompensat
Că n-am căzut plăcerii în Păcat –
Sau pedepsit ca Debitor într-un
Contract inexistent? Ce troc ciudat!

Chiar Tu prin gropi şi glod ai desenat
Drumul pe care merg şi-am mers, odat',
Şi ai trimis pe Diavol pe pământ;
Şi-mi pedepseşti Căderea în Păcat?!

În Eden, nu Tu pe-Adam din Lut ai
Zămislit şi-ai adus pe şarpe-n Rai?
Dar pe Pământ, ca om, pentru păcat
Iertare-ades o să primeşti – şi dai!

Sub sfânt pretext că-i Ziua la apus
Flămândul Ramazan deoparte-am pus
Şi-apoi în casă de Olar am mas,
Privind la vase şi la-al roţii fus.

Oale, fel de fel: mari, mici, cochete,
Pe podea şezând sau pe perete;
Unele vorbind fără-ncetare,
Altele,-ascultând pe îndelete.

Una zicea: "Fie clară treaba
Nu m-a modelat din Lut degeaba,
Nici mi-a croit un bust, ca mai târziu,
Din trupul meu, spart, să crească nalba!"

Alta: "Oala n-ar sparge-un zvăpăiat
Zbanghiu – din care bea când e-însetat –
Iar El, care din ţărnă mi-a dat Chip,
Să mă sfărâme fiindcă-I supărat?!"

Dar a treia, vorbind încet şi rar,
Cum sta-între ceaşca albă şi pahar:
"Râd de mine toţi că cică-s neagră –
Cum? N-a fost mâna-aceluiaşi Olar?! "

Oricum, cineva din grupul cel flecar,
Un vas osos şi-nalt, un sfeşnicar:
" Destul, cu Vas şi Lut, cu-Olar – vă rog,
Cine-i Oală şi cine e Olar? "

"Se-aude de-Unul ", zisese-altcineva,
" Care-aruncă sau sparge-orice Ulcea
De El făcută, dar mai sucit – Pish!
Un Om Bun n-ar face aşa ceva. "

"Contează mai puţin" spuse-o cupă,
"Cine m-a făcut, cât cin' mă pupă;
Hai, umpleţi-mă cu Vinul Roşu
Şi mi-oi aminti ce-a mai fost, după."

Şi oalele, vorbind, au pus de-un chef,
Când Luna, sus, bujori cosea-n gherghef,
Iar una, mai zurlie: " Dragi surori,
Să închinăm pentru Olarul Şef!"

Cu-al viţei Suc încântă-mă puţin,
Iar Mort îmi spală Trupul tot cu Vin;
Aşterne-mi pat sub ierburile verzi,
În grădina cu-alei şi pelerini.

Din oasele-ngropate emanând
Miros de Vin în aer, când şi când,
Trecătorii vor fi plăcut surprinşi ;
Şi -astfel voi reveni la voi – în gând.

O, Idoli îndrăgiţi, cumva mă tem
Că pentru mine-aţi fost mai mult blestem:
Mi-am înnecat Gloria în Vin şi
Vândut Renumele pentru-un poem.

Ştiu, Căinţa-am jurat şi nu Păcat,
Dar oare fost-am treaz când am jurat?
Şi apoi, venind April cu Roze,
Virtutea-n Trandafiri şi-a făcut pat.

Din Vin s-a adăpat Ispita mea
Şi mi-a-înroşit Onoarea Albă – Bea!
Ce pot oare Crâşmarii cumpăra
La fel de bun cu ce vând pe tejghea?!

Primăvara cu Trandafirii ei
S-a scurs din carnea mea precum un clei;
Privighetoarea ce-a cântat pe ram
Va înflori cu mine-n ghiocei!

O, şi-aş mai vrea: Izvorul din Deşert
Să-aprindă-un licăr, să dea semn discret
Spre care Călătorul însetat
Să se-ndrepte – nu bâlbe de Profet...

Şi-aş mai dori un Înger, cât încă
Nu-i târziu, să-mpingă-n drum o stâncă
Şi să oprească Roata Sorţii-n loc,
Sub roze să mai rămân–sau lângă.

Iubire,-am putea conspira cu EL,
Noi doi, să schimbe Firea în vreun fel?
Şi, descompusă, s-o ivim la loc
Pe oful inimii, pe-al ei model!?

Tu ne-ai vegheat din cerul de opal,
Frumoasă Lună Plină, an de an –
De câte ori vei răsări de-acum,
Privind spre noi – dar pentru mine-n van!

Şi când cu ea, O, Saki, o să treci
Şi praf stelar vei curge pe poteci,
Când o să-ajungi unde-mi este somnul,
Varsă-un pahar pe locul meu de veci!

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!