Tresărire
Când inima-și pierde iubirea
Lacrimi prelungi ne-nconjoară,
Devenim trestia timpului
În sarcofag de vioară.
Icoana mănăstirii din deal
Mângâie imaginea-ntâmplării
Și-n rugăciunea lacrimilor
Arde flacăra-ntristării.
Iubește! Porunca-i: iubește!
Dumnezeu rânduiește
Cerul ce peste noi coboară
Pe sânge incolor de vioară.
Viața devine unduitoare,
Soarele se-ndulcește din alt soare,
Lumina din a Lui lumină,
Noi tresărim pe-o lacrimă de smirnă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre devenire
- poezii despre Soare
- poezii despre vioară
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.