Geană de rouă
Așa trec eu cu soarele pe umăr,
Când vezi arătura bolnavă!
Rimele bat în miez fără număr
Și zac pe-o oglindă concavă!
E drumul potcoavă, șiruri întregi,
Aleargă prin streașini deschise
Tu mamă întreg mă înțelegi
Că-s bolnav după vechile vise,
Se lasă căldura și curge un râu,
Pe mâinile arse, osoase de vreme,
Ai duce la moară sacul de grâu,
Da-n tine și forța se teme...
Aștepți ca să vină, băiatul ce-i dus,
Să mai treacă o clipă prin tindă,
Faci cruce, ochii săgeată în sus,
Vecinii din rugă să nu te desprindă!
Și clipa se duce... și ziua și anul,
Tu-n spate mai pui o desagă,
Întinzi cât se poate și voie-ți dă banul,
La poartă copilul dorind ca să-ți tragă.
Dar nu e nici astăzi, se coapseră merii,
Îi scuturi, că-n ei nu poți să te sui
Și poate dă Domnul în scapătul serii,
Să vină băiatul și mere să-i pui...
poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mere
- poezii despre boală
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre vecini
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre râuri
- poezii despre rouă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.