Derbedeul

Şterg a ploii ude măturoaie
Găinaţul salciei din greu.
Scuipă, vânt, frunzişul ptin noroaie-
Sunt şi eu, ca tine, derbedeu.

Tare-mi place ca să văd hăţişuri,
Precum nişte boi cu pasul rar,
Care, pe sub burta de frunzişuri,
Îşi mânjesc genunchii-n bălegar.

Iată, iată roşcovana-mi turmă!
Cine-o să cânte-ar fi mai breaz?
Văd: amurgul linge orice urmă
Care-o lasă omul pe izlaz.

Rusie de lemn şi de eresuri!
Numai eu ţi-s cântăreţ, să ştii!
Sunt jivine triste a mele versuri-
Le-am hrănit cu mentă şi răchii!

Miez de noapte, cu ulciorul lunii
Laptele mestecenilor ia-l!
Braţe-cruci întinde să sugrume
Ţintirimul răstignit pe deal.

Peste măguri umblă-o neagră groază,
Picură venin hoţesc pe plai.
Însă mintea mea-i la jafuri trează,
Sunt şi eu din fire hoţ de cai.

Aţi văzut în noaptea cea pustie,
Clocotind, vreo oaste de mălini?
Mi-ar sta bine-n stepa alburie
Furişat, cu ghioaga grea în mâini.

Ah, pe cap frunzişu-mi se destramă,
În robia cântecelor gem.
Ocna pasiunii mă înhamă
Să râşnesc poem după poem.

Dar, nebune vântule, fă bine
Frunzele de scuipă-le mereu
Chiar dacă-s "poet", eu ca şi tine
Şi în cântec sunt tot derbedeu.

poezie clasică de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!