Tărâm cu vene suprapuse
Pe tărâmul nostru fără oxigen
Glucoza și valuta își fac loc
La unii pentru-a fi prelinse-n sânge,
La alții de-a urca în falnic joc.
Lumina are granițe în toate,
Universul oaselor se-ndoaie
Când poarta fericirii se deschide
Desfundată de virtuți și de gunoaie.
Tărâmul meu cu vene suprapuse
Se-mpăunează cu capete de mort
La auzul că pe scena vieții
Trebuie s-aduci credinței pașaport.
Oare-i motiv de zâmbet pentru
Adierea frunzei care-n toamnă cade
Când suvenir rămâne-n neamul meu
Doar inima ce românește bate?!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre oxigen
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
- poezii despre graniță
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.