SECETA la Bradu
Din pământ se rupeau fâșii,
pulberi devastatoare,
Din apă se desprindeau atomi,
bolborosind în aerul hodorogit,
vântul leneș, uscat,
descompunea lejer materia,
casantă, sfărâmicioasă.
Din clădiri emanau flăcări oarbe,
iar înăuntrul lor ființele
se svârcoleau îmbibate
În neodihnă și nesomn.
Totul curgea...
Numai preotul credea în Dumnezeu
și venea cu moaștele
Sfintei Filofteia până la pod...
Urma molifta și căile Domnului,
începea să se deschidă.
Trecuse de arcul întins al secetei,
natura stinsese tot cea ce crease
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre vânt
- poezii despre sfinți
- poezii despre poduri
- poezii despre neodihnă
- poezii despre natură
- poezii despre lene
- poezii despre foc
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.